Handbalistele de la CSM Iași 2020 se pregătesc pentru „Cupa României”
Dimensiune font:
Echipa feminină CSM Iaşi 2023 va debuta în ,,Cupa României” luni, 18 decembrie 2023. În turul preliminar, ieşencele vor întâlni pe teren propriu, de la ora 16,30, la Sala Polivalentă ,,Dan Constantin Irimiciuc”, tot o formaţie din Divizia A, CSU Oradea, situată pe locul 4 în seria C.
După ultimul meci din turul Diviziei A, care a avut loc în 12 noiembrie, antrenorul principal Marius Dănuleţ a alcătuit un program de pregătire intens, dar şi variat, pentru a menţine jucătoarele motivate până la întâlnirea din Cupă, derulat atât în sala LPS, cât şi în Sala Polivalentă, unde va avea loc partida. Din păcate, în această perioadă, au apărut şi o serie de accidentări, dar staff-ul medical speră ca până la ora meciului cu formaţia din Oradea jucătoarele cu probleme să fie apte de joc. Mai puţin Andreea Lupaşcu Visic, care continuă programul de refacere şi ea va reveni în teren în retur.
Cu câteva zile în urmă, la CSM Iaşi 2020 a fost legitimată o nouă jucătoare. Este vorba Amalia Mihaela Coman, care activează pe postul de conducător de joc și are două promovări la activ, cu Rapid Bucureşti (2018-2019) și cu Știința București (2021-2022). În perioada 2014 - 2019, ea mai jucat la HC Zalău, SCM Râmnicu Vâlcea, CS Minaur Baia Mare, Rapid București și Știința București. Amalia Coman are în palmares două titluri naţionale, reuşind să se califice cu SCM Râmnicu Vâlcea în faza sferturilor de finală ale EHF.
CSM Iași 2020 informează publicul că intrarea la acest meci este gratuită și va fi făcută pe baza unor brăţări de acces, care pot fi ridicate de la sediul clubului, situat pe strada Agatha Bârsescu nr. 12 ( în spatele Primăriei Municipiului Iași).
Dacă va învinge pe CSU Oradea în acest tur preliminar, CSM Iaşi 2020 va întâlni în turul I al ,,Cupei României”, pe CSM Slatina, liderul seriei A din divizia secundă. Jocul este programat pentru 6 ianuarie 2024. Lucian VLAD
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau