* Palas Congress Hall găzduieşte de astăzi (ora 15:30) cea mai importantă întrecere de şah dedicată amatorilor, la competiţia de la Iaşi participând un număr record de sportivi: peste 250 de jucători din 38 de ţări de pe toate continentele
În locaţia amintită are loc de la ora 14 festivitatea de deschidere a unei întreceri organizate timp de nouă zile de forul mondial de profil, împreună cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Primăria Municipiului Iaşi, Federaţia Română de Şah, Consiliul Judeţean Iaşi şi Asociaţia Judeţeană de Şah Iaşi. Miza o reprezintă premiile puse în joc, în valoare totală de 10.000 de euro, campionul mondial la băieţi urmând să primească titlul de maestru FIDE, un rating de 2.200 puncte şi 1.500 de euro, iar câştigătoarea de la feminin acelaşi titlu, 2.050 puncte şi 500 de euro. Ocupanţii locului secund la open va primi un rating de 2.100, iar medaliatul cu bronz 2.050, dar organizatorii pregătesc şi alte premii.
Cel mai tânăr participant nu a împlinit încă 8 ani, iar cel mai vârstnic depăşeşte 70 de ani, printre aspiranţii la medalii numărându-se şi localnicii George Scripcaru, Andrei Tiron, Lucian Tiron, Emanuel Olinici, George Stoleriu, Alexandru Călin, Ştefan Marinescu, Roxana Anton şi Diana Cusmuliuc, Iaşul urmând să fie reprezentat în total de peste 50 de jucători. „Este un eveniment deosebit pentru Iaşi să găzduiască aceste Mondiale, care vin în continuarea Campionatului Mondial Şcolar de anul trecut, pentru că aduce cu sine o imagine foarte bună oraşului şi chiar României. Ne obligă totodată să facem toate eforturile necesare pentru o organizare ireproşabilă a turneului”, a declarat Sorin Iacoban, preşedintele Comitetului de organizare al acestor Mondiale de amatori. (I.T.)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau