La o retrospectivă

Hotărât lucru, anul 2012 nu a fost unul prea fast pentru sportul românesc, chiar dacă au fost înregistrate câteva succese notabile, puţine totuşi, dacă ar fi să ne gândim că a fost un an cu trei mari evenimente sportive, cel puţin din punctul de vedere al interesului larg al publicului român: Campionatul European de fotbal, unde ai noştri au fost telespectatori, Campionatul European de handbal feminin, unde ale noastre au fost spectatoare, şi Jocurile Olimpice de la Londra, unde s-au obţinut cele câteva performanţe pomenite.
Dar, consider că medaliile obţinute de ai noştri la aceste Jocuri constituie cam 90% meritul propriu-zis al sportivului şi antrenorului şi doar restul ar fi meritul sistemului. Sistem care, şi pe fondul crizei economice, a scăpat hăţurile din mână, iar sporul va deveni, cât de curând, o Cenuşăreasă. Dacă nu cumva a devenit deja.
Compromisul, timp de atâta vreme, de a lăsa sportul pe mâna unor investitori doar, fără a sprijini cu o legislaţie, cât de cât rezonabilă, sponsorizarea acestei activităţi, în scopul atragerii a câtor mai mulţi oameni cu potenţial financiar în sprijinul sportului, a început să-şi arate roadele. S-ar fi întâmplat, în condiţiile date, chiar şi dacă nu ar fi fost criză, dar ar mai fi supravieţuit ceva timp. Aşa, criza a accelerat căderea, iar anul 2012 va reprezenta un reper important: au dispărut echipe care au făcut performanţă în România, cum ar fi CSU Galaţi, la volei feminin, punerea sub semnul întrebării a existenţei Oltchim, la handbal feminin sau intrarea în insolvenţă a echipei de fotbal Rapid, una dintre „veteranele” primului eşalon reprezintă tot atâtea exemple de referinţă.
Desigur că există şi situaţii în care un singur finanţator poate să susţină o echipă performantă, cum se întâmplă deja în conservatoarea Anglie, dar să fim cu picioarele pe pământ, dacă ar fi să numărăm cifrele sumelor implicate acolo şi la noi. Soluţiile ieşirii din impas ar putea fi organizarea cluburilor pe sistemul unor asocieri, fie private sută la sută, dar cu oamenii implicaţi devotaţi şi aleşi pentru această activitate, fie asocieri mixte, public-privat. Primii paşi au fost făcuţi, în această ultimă direcţie, dacă ar fi să ne referim la CSM Bucureşti, Corona Braşov sau CSM Oradea. Sigur că până la marea performanţă mai este de mers, dar începutul este făcut. Nu trebuie minimalizată implicarea privată, dar, la noi, sunt foarte puţini care ar putea să susţină, singuri, o echipă performantă, pentru că acestea sunt datele problemei. M-aş bucura ca experimente gen Timişoara rugbystică sau Târgoviştea baschetbalistică să reziste, dar, date fiind antecedentele, unele chiar din 2012, sunt slabe speranţe.
Sigur, în perioada aceasta, a sărbătorilor de iarnă, trebuie să fim optimişti. Chiar dacă ne presează informaţii de genul celor care anunţă că Rareş Dumitrescu şi Florin Zalomir, doi dintre medaliaţii olimpici, vor să se retragă tocmai din motive financiare. Să fim optimişti, noi, suporterii, dar responsabilitatea viitorului stă şi în mâinile celor care conduc destinele naţiunii. Aşteptăm legi care să sprijine sportul şi din punct de vedere economic şi atunci vom mai vedea. Poate realizează cineva că sportul a devenit, peste tot în lume, o activitate economică cu succes la public, iar acest lucru nu trebuie neglijat. Să ne integrăm. Chiar din noul an, pentru mulţi ani.
Mircea Ungureanu