O nouă măsură ar putea revoluționa fotbalul / FIFA și IFAB dezbat schimbarea regulamentelor
Dimensiune font:
Organismul care stabilește regulile în fotbal, International Football Association Board (IFAB), va dezbate miercuri la întâlnirea anuală problema timpului pierdut pe parcursul meciurilor și ar putea adopta o măsură revoluționară.
Cronometrul ar putea fi oprit ca la baschet
Printre soluțiile pentru îmbunătățirea jocului de fotbal, la întâlnirea de la Londra se va dezbate problema întreruperilor din meciuri, scrie As.com.
Există trei propuneri de luat în considerare: minute suplimentare precum la CM 2022 din Qatar, păstrarea și îmbunătățirea măsurilor actuale sau introducerea cronometrului care se oprește la fiecare întrerupere, la fel ca la baschet.
La Campionatul Mondial din Qatar, directorul pentru arbitraj al FIFA, Pierluigi Colina, a susținut că pierderea timpului efectiv de joc reprezintă o mare problemă. Ca urmare, s-a ajuns la prelungiri foarte lungi, care au surprins și au stârnit îndoieli.
O eventuală schimbare a regulamentelor ar avea nevoie de aproximativ doi ani pentru a se putea implementa cu succes.
IFAB este alcătuită din cele patru asociații britanice, fiecare având dreptul la câte un vot, alături de FIFA, care are patru voturi. Ca o propunere să se adopte, trebuie să aibă șase voturi pozitive din totalul de opt.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau