Optimism moderat înaintea derby-ului cu Şelimbăr
Dimensiune font:
Joi a avut loc conferinţa de presă premergătoare unui meci esenţial pentru Politehnica Iaşi, cel cu CSC Comunal Şelimbăr, care se va disputa pe stadionul din Rm. Vâlcea, sâmbătă, cu începere de la ora 11.00.
În caz de victorie, Iaşul se desprinde la cinci puncte de echipa gazdă şi poate continua foarte relaxat play-out-ul. Dar nu va fi deloc uşor, antrenorul Enache anticipează că va avea în faţă „un adversar bine pregătit, echipă organizată, disciplinată, care dispune de câteva piese care pot decide individual jocul”.
Din păcate, în cursul antrenamentelor din această săptămână s-au accidentat Okan şi Mărieş, aşa că sunt ceva probleme de lot. După o îndelungată absenţă, Cristi Puşcaş pare OK, e foarte posibil să joace. La fel şi Kamara. Cât despre ucraineanul Plokhotnyuk, e aproape sigur că va face tandem în atac cu golgeterul Camara şi asta deoarece Costel Enache şi-a propus ca echipa să înscrie măcar un gol contra celor de la Şelimbăr. Tehnicianul rămâne realist, cu picioarele pe Pământ: „fiecare meci îl abordăm la victorie, dar nu depinde numai de noi, ci şi de adversari, câteodată trebuie să ne mulţumumim şi cu un rezultat de egalitate”.
Spre deosebire de prima parte a campionatului, atunci când a pus accent deosebit pe faza defensivă, acum Costel Enache a schimbat foaia: „ne-am făcut o strategie să ajungem la finalizare şi să marcăm. La ora la care vorbim da, cred că partea de atac va fi aceeaşi ca la ultimul meci”.
Poli nu va conta pe căpitanul Florin Plămadă, suspendat şi, după cum spuneam, Okan şi Mărieş au devenit incerţi, după ce au suferit leziuni la antrenament.
Vestea bună şi îndelung aşteptată e aceea că Cristi Puşcaş a devenit apt de joc: „Mă simt bine, dornic să joc şi să-mi ajut echipa. Mi-a fost greu şi am suferit pentru că nu am putut să fac acest lucru. Mi-am propus în aceste șase meciuri rămase să joc cât de bine pot şi să-mi ajut echipa. Nu mai am dureri, îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt bine, o să fac tot ce ţine de mine să joc cât mai bine în continuare. În acest sezon am avut mult ghinion, am avut toate accidentările. Am avut o entorsă, o răceală care m-a ţinut o lună de zile departe de teren, am intrat, am făcut tendinită, asta a fost situaţia. Am trecut peste, sunt puternic, sper să fiu sănătos de acum înainte. Acum sunt apt sută la sută, dornic să-mi ajut echipa şi să câştigăm”. Ioan TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau