Prea mulţi bani pentru Academia de Copii şi Juniori? Nu, prea puţini.
Dimensiune font:
De multă vreme, în mediul online apar tot soiul de critici şi reproşuri la adresa Academiei de Fotbal a Politehnicii Iaşi (fostul Centru de Copii şi Juniori). Ba că acolo nu se munceşte, ba că micii fotbalişti sunt promovaţi doar pe pile ori pe contribuţiile financiare ale părinţilor. Că sunt "practici neortodoxe", că-s prea mulţi antrenori angajaţi, că se dau prea mulţi bani pentru nimic, fiindcă juniorii noştri nu performează la nivelul lor de vârstă, nu reuşesc să-şi găsească loc la echipa mare şi nici nu confirmă la echipele de Liga 3 unde sunt împrumutaţi.
Da, e frustrant pentru un iubitor al fotbalului să vadă ce se întâmplă, de ani buni, în sectorul juvenil, dar nici nu poţi să faci din rahat bici. Care să mai şi pocnească!
Să le luăm pe rând! Infrastructura, adică terenurile de antrenament, terenurile de joc, sălile de forţă, vestiarele sunt sub cele de la Sânnicolau Mare, o comună cu pretenţie de orăşel din nordul judeţului Timiş, cu o populaţie de 12.000 de suflete. Cei de acolo mai au şi vreo două autocare dedicate exclusiv deplasărilor echipelor de copii şi juniori...
Alt reproş: bugetul de salarii şi numărul de antrenori. Da, se cheltuiesc anual 100.000 euro pentru cei 10 antrenori. La prima vedere, pentru neavizaţi, poate părea mult. În realitate, e insuficient. Un antrenor de la Centru (Academie) încasează un salariu net de 2.000 lei. Mai nou, cei cu Licenţa A UEFA (Kereszy, Burdujan, Cananău, Manole şi Cîmpeanu) vor primi 2.300. Credeţi că e suficient ca aceşti antrenori să se dedice exclusiv muncii de acolo?
Evident că nu, mai ales că jobul nu le conferă siguranţă. Destui sunt cei care s-au trezit daţi afară peste noapte, fără niciun motiv clar, vreo doi chiar au făcut foamea luni în şir şi au trăit, efectiv, din mila publică. Aşa că, de voie, de nevoie, fie au optat pentru o carieră fără griji în învăţământ, ca profesori de sport, fie îşi găsesc diverse angajamente de moment pe la cluburile de Liga 4.
Vrem ca la Viitorul lui Hagi, dar acolo se bagă cu totul alți bani
Ca antrenor de copii şi juniori, pentru a da randament maxim, nu trebuie să pregăteşti mai mult de două grupe de copii! Scrie asta în orice tratat de fotbal juvenil. Şi ca normă didactică e una completă. Trei ore pe zi, patru zile pe săptămână, plus încă trei ore la meciurile oficiale, pe aproape. Doar că, spre deosebire de profesorul de la şcoală, antrenorul n-are vacanţă mai mult de două săptămâni pe an. Şi răspunde pentru nişte rezultate. Întrebare: ce salariu are un profesor de educaţie fizică de la o şcoală fără pretenţii, dintr-o comună a judeţului? Răspuns: aproape dublu.
Păi, cum îi motivăm pe aceşti 10 antrenori, cum îi facem să renunţe la alt job şi să se dedice exclusiv Academiei? Cu salarii de 2.000-2.300 lei? Cu o bază materială precară? Să fim sinceri şi realişti! Cu toate eforturile şi investiţiile din ultima vreme, baza din Abator nu e suficientă. Prea puţine terenuri grupele de copii şi juniori. Nu mai spunem că acolo mai apar şi alte grupări.
Se mai reproşează antrenorilor de la Centru că apelează la părinţi. Lucru cât se poate de real. Aşa este, însă niciunul dintre ei n-ar face-o, dacă n-ar fi, efectiv, silit. Pentru că tu, ca antrenor, devii foarte expus. Te-a ajutat un părinte, îi eşti obligat, dar odrasla mult sub nivelul titularilor. Apar discuţii, se strică atmosfera, de multe ori iremediabil. Vei fi acuzat că promovezi pe ochi frumoşi, că eşti prea lacom etc. Sunt cazuri din astea cu sutele, la Iaşi.
Nu mai vorbesc de cantonamentele foarte necesare, de participările la diversele competiţii, unde, iarăşi, e nevoie de largheţea buzunarelor părinţilor.
Vrem academie ca la Viitorul, dar suma de 200.000 euro anual e considerată uriaşă. Gică Hagi investeşte de vreo 20 de ori mai mult. Cu rezultatele care se văd. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau