S-a tras la sorţi ţintarul Ligii 2. Poli Iaşi, din nou cu ghinion

20 07 tintar L2-1
20 07 tintar L2

Dimensiune font:

| 20-07-2022 19:40

 

Miercuri, 20 iulie a.c., începând cu ora 12.00, la sediul Ferderaţiei Române de Fotbal, a avut loc tragerea la sorţi în urma căreia s-a stabilit programul sezonului regular al Ligii 2, ediţia 2022-2023. Politehnica Iaşi debutează pe 6 august, la Galaţi, împotriva Oţelului condus de Dorinel Munteanu. La fel ca şi în ediţia trecută, ţintarul dezavantajează formaţia ieşeană, care va juca doar nouă partide pe teren propriu şi zece „afară”. Ca un blestem, iarăşi trei deplasări extrem de lungi, în Banat, distanţe de peste 800 km.

Partide grele, problematice rău, pe teren propriu. Cu Chiajna în etapa a patra, apoi cu Buzăul, Metaloglobus şi Csikszereda, formaţii cu pretenţii la promovare. Se poate întâmpla orice. Meciurile cu Dinamo, Minaur Baia Mare şi Progresul Spartac sunt mari enigme. E posibil ca alb-albaştrii să le câştige pe toate. Cum, la fel de bine, le şi pot pierde. Din deplasări, cam greu de recuperat în caz de nevoie. După tragerea la sorţi de marţi, visul de promovare chiar pare mai mult un vis, decât realitate aievea. Marcel FLUERARU

 

Etapa 1 (6 august)

Şelimbăr - FC Braşov

Politehnica Timişoara - Unirea Constanţa

Progresul Spartac - Dinamo

Oţelul Galaţi - Politehnica Iaşi

Viitorul Pandurii Târgu Jiu - CSC Dumbrăviţa

Unirea Dej - Csikszereda

Concordia Chiajna - CSM Slatina

Steaua - Metaloglobus

Gloria Buzău - Ripensia

Unirea Slobozia - Minaur Baia Mare

 

Etapa 2 (13 august)

FC Braşov - Minaur Baia Mare

Ripensia - Unirea Slobozia

Metaloglobus - Gloria Buzău

CSM Slatina - Steaua

Csikszereda - Concordia Chiajna

CSC Dumbrăviţa - Unirea Dej

Politehnica Iaşi - Viitorul Pandurii Târgu Jiu

Dinamo - Oţelul Galaţi

Unirea Constanţa - Progresul Spartac

Şelimbăr - Politehnica Timişoara

 

Etapa 3 (20 august)

Politehnica Timişoara - FC Braşov

Progresul Spartac - Şelimbăr

Oţelul Galaţi - Unirea Constanţa

Viitorul Pandurii Târgu Jiu - Dinamo

Unirea Dej - Politehnica Iaşi

Concordia Chiajna - CSC Dumbrăviţa

Steaua - Csikszereda

Gloria Buzău - CSM Slatina

Unirea Slobozia - Metaloglobus

Minaur Baia Mare - Ripensia

 

Etapa 4 (27 august)

FC Braşov - Ripensia

Metaloglobus - Minaur Baia Mare

CSM Slatina - Unirea Slobozia

Csikszereda - Gloria Buzău

CSC Dumbrăviţa - Steaua

Politehnica Iaşi - Concordia Chiajna

Dinamo - Unirea Dej

Unirea Constanţa - Viitorul Pandurii Târgu Jiu

Şelimbăr - Oţelul Galaţi

Politehnica Timişoara - Progresul Spartac

 

Etapa 5 (3 septembrie)

Progresul Spartac - FC Braşov

Oţelul Galaţi - Politehnica Timişoara

Viitorul Pandurii Târgu Jiu - Şelimbăr

Unirea Dej - Unirea Constanţa

Concordia Chiajna - Dinamo

Steaua - Politehnica Iaşi

Gloria Buzău - CSC Dumbrăviţa

Unirea Slobozia - Csikszereda

Minaur Baia Mare - CSM Slatina

Ripensia - Metaloglobus

 

Etapa 6 (10 septembrie)

FC Braşov - Metaloglobus

CSM Slatina - Ripensia

Csikszereda - Minaur Baia Mare

CSC Dumbrăviţa - Unirea Slobozia

Politehnica Iaşi - Gloria Buzău

Dinamo - Steaua

Unirea Constanţa - Concordia Chiajna

Şelimbăr - Unirea Dej

Politehnica Timişoara - Viitorul Pandurii Târgu Jiu

Progresul Spartac - Oţelul Galaţi

 

Etapa 7 (17 septembrie)

Oţelul Galaţi - FC Braşov

Viitorul Pandurii Târgu Jiu - Progresul Spartac

Unirea Dej - Politehnica Timişoara

Concordia Chiajna - Şelimbăr

Steaua - Unirea Constanţa

Gloria Buzău - Dinamo

Unirea Slobozia - Politehnica Iaşi

Minaur Baia Mare - CSC Dumbrăviţa

Ripensia - Csikszereda

Metaloglobus - CSM Slatina

 

Etapa 8 (1 octombrie)

FC Braşov - CSM Slatina

Csikszereda - Metaloglobus

CSC Dumbrăviţa - Ripensia

Politehnica Iaşi - Minaur Baia Mare

Dinamo - Unirea Slobozia

Unirea Constanţa - Gloria Buzău

Şelimbăr - Steaua

Politehnica Timişoara - Concordia Chiajna

Progresul Spartac - Unirea Dej

Oţelul Galaţi - Viitorul Pandurii Târgu Jiu

 

Etapa 9 (8 octombrie)

Viitorul Pandurii Târgu Jiu - FC Braşov

Unirea Dej - Oţelul Galaţi

Concordia Chiajna - Progresul Spartac

Steaua - Politehnica Timişoara

Gloria Buzău - Şelimbăr

Unirea Slobozia - Unirea Constanţa

Minaur Baia Mare - Dinamo

Ripensia - Politehnica Iaşi

Metaloglobus - CSC Dumbrăviţa

CSM Slatina - Csikszereda

 

Etapa 10 (15 octombrie)

FC Braşov - Csikszereda

CSC Dumbrăviţa - CSM Slatina

Politehnica Iaşi - Metaloglobus

Dinamo - Ripensia

Unirea Constanţa - Minaur Baia Mare

Şelimbăr - Unirea Slobozia

Politehnica Timişoara - Gloria Buzău

Progresul Spartac - Steaua

Oţelul Galaţi - Concordia Chiajna

Viitorul Pandurii Târgu Jiu - Unirea Dej

 

Etapa 11 (22 octombrie)

Unirea Dej - FC Braşov

Concordia Chiajna - Viitorul Pandurii Târgu Jiu

Steaua - Oţelul Galaţi

Gloria Buzău - Progresul Spartac

Unirea Slobozia - Politehnica Timişoara

Minaur Baia Mare - Şelimbăr

Ripensia - Unirea Constanţa

Metaloglobus - Dinamo

CSM Slatina - Politehnica Iaşi

Csikszereda - CSC Dumbrăviţa

 

Etapa 12 (29 octombrie)

FC Braşov - CSC Dumbrăviţa

Politehnica Iaşi - Csikszereda

Dinamo - CSM Slatina

Unirea Constanţa - Metaloglobus

Şelimbăr - Ripensia

Politehnica Timişoara - Minaur Baia Mare

Progresul Spartac - Unirea Slobozia

Oţelul Galaţi - Gloria Buzău

Viitorul Pandurii Târgu Jiu - Steaua

Unirea Dej - Concordia Chiajna

 

Etapa 13 (5 noiembrie)

Concordia Chiajna - FC Braşov

Steaua - Unirea Dej

Gloria Buzău - Viitorul Pandurii Târgu Jiu

Unirea Slobozia - Oţelul Galaţi

Minaur Baia Mare - Progresul Spartac

Ripensia - Politehnica Timişoara

Metaloglobus - Şelimbăr

CSM Slatina - Unirea Constanţa

Csikszereda - Dinamo

CSC Dumbrăviţa - Politehnica Iaşi

 

Etapa 14 (12 noiembrie)

FC Braşov - Politehnica Iaşi

Dinamo - CSC Dumbrăviţa

Unirea Constanţa - Csikszereda

Şelimbăr - CSM Slatina

Politehnica Timişoara - Metaloglobus

Progresul Spartac - Ripensia

Oţelul Galaţi - Minaur Baia Mare

Viitorul Pandurii Târgu Jiu - Unirea Slobozia

Unirea Dej - Gloria Buzău

Concordia Chiajna - Steaua

 

Etapa 15 (26 noiembrie)

Steaua - FC Braşov

Gloria Buzău - Concordia Chiajna

Unirea Slobozia - Unirea Dej

Minaur Baia Mare - Viitorul Pandurii Târgu Jiu

Ripensia - Oţelul Galaţi

Metaloglobus - Progresul Spartac

CSM Slatina - Politehnica Timişoara

Csikszereda - Şelimbăr

CSC Dumbrăviţa - Unirea Constanţa

Politehnica Iaşi - Dinamo

 

Etapa 16 (3 decembrie)

FC Braşov - Dinamo

Unirea Constanţa - Politehnica Iaşi

Şelimbăr - CSC Dumbrăviţa

Politehnica Timişoara - Csikszereda

Progresul Spartac - CSM Slatina

Oţelul Galaţi - Metaloglobus

Viitorul Pandurii Târgu Jiu - Ripensia

Unirea Dej - Minaur Baia Mare

Concordia Chiajna - Unirea Slobozia

Steaua - Gloria Buzău

 

Etapa 17 (25 februarie 2023)

Gloria Buzău - FC Braşov

Unirea Slobozia - Steaua

Minaur Baia Mare - Concordia Chiajna

Ripensia - Unirea Dej

Metaloglobus - Viitorul Pandurii Târgu Jiu

CSM Slatina - Oţelul Galaţi

Csikszereda - Progresul Spartac

CSC Dumbrăviţa - Politehnica Timişoara

Politehnica Iaşi - Şelimbăr

Dinamo - Unirea Constanţa

 

Etapa 18 (4 martie 2023)

FC Braşov - Unirea Constanţa

Şelimbăr - Dinamo

Politehnica Timişoara - Politehnica Iaşi

Progresul Spartac - CSC Dumbrăviţa

Oţelul Galaţi - Csikszereda

Viitorul Pandurii Târgu Jiu - CSM Slatina

Unirea Dej - Metaloglobus

Concordia Chiajna - Ripensia

Steaua - Minaur Baia Mare

Gloria Buzău - Unirea Slobozia

 

Etapa 19 (11 martie 2023)

Unirea Slobozia - FC Braşov

Minaur Baia Mare - Gloria Buzău

Ripensia - Steaua

Metaloglobus - Concordia Chiajna

CSM Slatina - Unirea Dej

Csikszereda - Viitorul Pandurii Târgu Jiu

CSC Dumbrăviţa - Oţelul Galaţi

Politehnica Iaşi - Progresul Spartac

Dinamo - Politehnica Timişoara

Unirea Constanţa - Şelimbăr

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
VIDEO. Messi și Suarez pun umărul la victoria echipei Inter Miami. 9 goluri în 7 apariții
28/04/2024 11:30

  New England Revolution - Inter Miami 1-4AFP Lionel Messi si-a continuat seria de goluri in MLS, reusind să inscrie de două ori, iar liderul campionatului, Inter Miami, s-a impus sambătă cu ...

 Poli Iași, între cojones și minuni
28/04/2024 06:00

* FC Politehnica Iasi - UTA, in această seară, pe stadionul din Copou, de la ora 18,15 Ni s-a transmis că FC Politehnica Iasi tocmai ce a implinit 79 de ani. De fapt, nu clubul aceasta, siluit de toată lum ...

FCSB a cucerit primul titlu după 9 ani
27/04/2024 22:35

FCSB este noua campioană a Romaniei. Gruparea antrenată de Elias Charalambous a castigat disputa cu Farul pe Arena Natională, scor 2-1, si si-a asigurat titlul din punct de vedere matematic, in etapa cu num ...

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj
27/04/2024 19:45

 FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 in duelul cu Universitatea Cluj, in etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii Romaniei. Ju ...

Medalie de aur pentru România la Europenele de canotaj. Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, pe primul loc la dublu vâsle feminin
27/04/2024 17:05

Medalie de aur pentru Romania la canotaj! Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au caştigat, sambătă, medalia de aur in proba de dublu vasle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canota ...

Poli Iași, cu inima strivită în ghete
27/04/2024 06:06

* FC Politehnica Iasi – UTA, duminică, cu incepere de la ora 18,30, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, in etapa a 7-a a play-out-ului SuperLigii la fotbal N-as avea nici timpul, nic ...

Fotbal pentru porumbei! Universitatea Cluj – Poli Iași 1-0 (0-0)
25/04/2024 11:57

Ajunsă din urmă in clasament de FC Botosani, ambele cu cate 21 de puncte pe locurile de baraj la diferente subtiri fată de Dinamo (20) si FCU Craiova (19), ocupantele locurilor direct retrogradabile, era de ...

Cea mai bună marcatoare a Ligii I de baschet joacă la CS Politehnica Iași!
24/04/2024 09:35

Cu ceva mai multă atentie, formatia feminină de baschet CS Politehnica Iasi, pregătită de antrenoarea Emilia Marian, putea evita locul 8, ultimul, in Liga I, chiar dacă a parcurs abia primul sezon de la re ...

VIDEO Lionel Messi o duce pe Inter Miami pe primul loc - Două goluri și o pasă decisivă
21/04/2024 12:15

 Inter Miami a urcat pe primul loc in Conferinta de Est din MLS, după ce Lionel Messi a inscris două goluri in victoria obtinută in fata echipei Nashville SC, scor 3-1, pe stadionul din Fort Lauderdale. ...

Istvan Kovacs, de la Barcelona - PSG, direct în Copou!
20/04/2024 06:00

* FC Politehnica Iasi – FC Voluntari, astăzi, de la ora 15, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Iasi, partidă contand pentru etapa a 5-a a play-out-ului SuperLigii la fotbal Poli s-a culca ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei