Țiriac, premiu câte o mașină pentru toți medaliații României la JO, nu doar pentru aur
Dimensiune font:
Se știe că încă dinaintea plecării la JO de la Paris Comitetul Olimpic Român, prin vocea președintelui Mihai Covaliu, a anunțat care vor fi premiile de care vor beneficia sportivii noștri în cazul obținerii de medalii. Aurul, obținut deja în trei rânduri, va fi premiat cu 140.000 de euro, o sumă importantă la nivelul premierilor olimpice generale. Argintul se recompensează cu 100.000 de euro iar bronzul cu 60.000 de euro.
La aceste sume, să recunoaștem, extrem de consistente miliardarul român Ion Țiriac a venit și el cu un bonus super pentru cei care vor câștiga medalia de aur, pe cap de sportiv, pentru că de exemplu la succesul echipajului feminin de canotaj 8+1 au contribuit nouă sportive și fiecare intră în calcul.
El a anunțat că oferă fiecărui campion olimpic un autoturism electric Ioniq 5 serie limitată, care valorează nu mai puțin de 50.000 de euro. În această categorie intrau David Popovici, 200 m liber la natație, Andrei Cornea și Florin Enache la canotaj 2 dublu vâsle și echipajul feminin de 8+1 la fete tot la canotaj.
Însă, duminică, Fundația Țiriac s-a răzgândit și a făcut prin fiul magnatului un nou anunț. Nu se mai acordă autoturismul promis doar pentru cei care au luat aur. Decizia este de a fi premiați identic toți sportivii români medaliați la Paris, inclusiv cei cu argint și cu bronz.
„Am anunțat zilele trecute că oferim o mașină Ioniq 5 serie limitată câștigătorilor de aur la Olimpiadă. Astăzi, fondatorul nostru, domnul Ion Țiriac, vine cu o corecție pe care o anunțăm pe această cale.
Nu doar locul 1 va primi de la fundația Țiriac mașină. Locurile, că avem mai multe. Mult mai multe! Premiem și argintul, și bronzul. Mulțumim că ne faceți fericiți”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau