Organizatorii de la Transylvania Open au anunțat programul zilei de joi, 28 octombrie, una în care vor avea loc, în optimi, duelul Emma Răducanu - Ana Bogdan, dar și partida Simonei Halep cu Varvara Gracheva.
Pe terenul central, meciul dintre Emma Răducanu și Ana Bogdan va fi al treilea al zilei și nu va începe mai devreme de ora 15:30. Va urma apoi confruntarea dintre Simona Halep și rusoaica Varvara Gracheva, după ora 18:00.
Tot joi vor putea fi văzute la treabă, printre altele, Anett Kontaveit (favorită 2), Marta Kostyuk (5) și Irina Bara.
Transylvania Open - Cum arată programul zilei de joi, 28 octombrie 2021
Ziua de tenis de pe central va debuta la ora 12:00 cu duelul dintre Mona Barthel și Marta Kostyuk (favorită 5).
Urmează apoi meciul dintre Irina Bara și Rebecca Peterson. O altă sportivă din România va urma în program: Ana Bogdan o va întâlni pe Emma Răducanu (cap de serie trei), campioana de la US Open (după ora 15:30).
Nu înainte de ora 18:00 va avea loc partida dintre Simona Halep (principala favorită) și Varvara Gracheva.
În fine, ultimul meci al zilei le va aduce față în față pe Alison Van Uytvanck și Anett Kontaveit (cap de serie doi).
Transylvania Open - Cluj-Napoca, România
25-31 octombrie 2021
Categorie "WTA 250", suprafață hard, 32 de sportive pe tabloul principal, premii totale în valoare de $235.238.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau