U Craiova, FCSB şi FC Botoşani și-au aflat ADVERSARELE în primul tur preliminar al Europa League

Dimensiune font:

| 10-08-2020 17:30

Universitatea Craiova, FCSB şi FC Botoşani vor avea adversare accesibile în primul tur preliminar al Europa League la fotbal, potrivit tragerii la sorţi de luni, de la Nyon, dar Universitatea şi FC Botoşani vor juca în deplasare.

Universitatea va întâlni echipa georgiană Lokomotive Tbilisi, FCSB va juca acasă cu armenii de la Şirak Ghiumri, în timp ce FC Botoşani se va deplasa în Kazahstan pentru meciul cu Ordabasî Şimkent.

Adversara Universităţii are în palmares trei Cupe ale Georgiei, obţinute în 2000, 2002 şi 2005. A jucat finala competiţiei în 2019, fiind învinsă de FC Saburtalo cu 3-1.

Lokomotive Tbilisi s-a clasat pe locul 4 în ediţia 2019 a campionatului Georgiei. În sezonul în curs, Lokomotive se află pe locul 6 după 9 etape, cu 9 puncte, iar luni va juca în deplasare cu Dila Gori.

Clubul fondat în 1936 nu a mai evoluat în cupele europene din 2008, când a fost eliminat din Cupa Intertoto de Etzella Ettelbruck (Luxemburg). FCSB o va întâlni pe a patra clasată din Armenia, Şirak Ghiumri, care a terminat la doar două puncte de locul secund şi la şase de campioana FC Ararat-Armenia.

Şirak a cucerit titlul în Armenia de patru ori (1992, 1994, 1999, 2013), Cupa de două ori (2012, 2017) şi Supercupa de cinci ori (1997, 2000, 2003, 2013, 2017). Este singurul club care a participat fără întrerupere în noul format al primei ligi, care a fost introdus în 1992. Şirak, club fondat în 1958, va debuta în noua ediţie de campionat pe 16 august, în deplasare, cu vicecampioana FC Noah.

Ordabasî Şimkent, adversara formaţiei FC Botoşani, a încheiat sezonul 2019 pe locul al treilea în Kazahstan (65 puncte), după FC Astana (69 puncte) şi Kairat (68 puncte). În noul sezon, echipa a disputat trei meciuri, având o victorie şi două eşecuri. Ordabasî, fondată în 1949, a cucerit o singură dată Cupa Kazahstanului, în 2011, pierzând finalele din 1995 şi 2007. Meciurile vor avea loc într-o singură manşă, pe 27 august, notează Agerpres.

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
SUBSCRISA Five Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare, organizeaza in perioada 16.04 -09.05.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobile aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: -Utilaje agricole lista nr. 1 -pret de pornire peste 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 16 -17.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 29 -30.04.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 07 -08.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00. -Utilaje agricole lista nr. 2 -pret de pornire sub 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 17 -23.04.2025, termen-limita inscriere: 16.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 30.04 -02.05.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 08 -09.05.2025, termen-limita inscriere: 07.05.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administratorul ui judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administratoru lui judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confidentiali tate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 595 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire peste 9.000 Lei si de 119 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire sub 9.000 Lei si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenul-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie este cel mentionat mai sus, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five-advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini.
Revine Champions League: Programul duelurilor de marți din sferturi
08/04/2025 11:56

 Champions League revine in programul pasionatilor de fotbal, marti seara urmand să aibă loc primele dueluri din sferturile competitiei. Arsenal se va duela cu Real Madrid, iar Bayern Munchen cu Inter Mi ...

Poli Iași primește 4 milioane de euro de la ieșeni și urcă pe locul 11!
05/04/2025 19:02

  * Poli Iasi – UTA 4-0 (3-0), in etapa a doua a play-out-ului SuperLigii * ultima dată cand Poli marca 3 goluri intr-o repriză a fost 27 septembrie 2020, in etapa a 5-a a SuperLigii * la acea ...

Spectacol rugbistic cu vârf și îndesat: CS Politehnica Iași – RC Gura Humorului 24-17 (17-7)!
05/04/2025 18:30

Acum două săptămani, RC Gura Humorului, intărită cu cinci rugbisti valorosi din Fiji, Africa de Sud si Kenya, se impunea cu un categoric 10-3 la eseuri in meciul amical sustinut pe Stadionul „Tepro&r ...

Meci atractiv pe Stadionul „Tepro”: CS Politehnica Iași – RC Gura Humorului, în Divizia Națională de Seniori la rugby!
03/04/2025 15:39

Editia 2025 a Diviziei Nationale de Seniori la rugby s-a pus in miscare la sfarsitul săptămanii trecute si mizează pe nouă grupări impărtite, cam anapoda, in două grupe. CS Politehnica Iasi, pregătită ...

Poli Iași joacă la Galați. Miriuță: „Trebuie să fim pregătiți, să dăm 150% acolo. Dacă dăm 100%, nu va fi de ajuns”
03/04/2025 12:16

* chiar dacă Poli Iasi a ajuns la sapte partide consecutive fără infrangere, tehnicianul Politehnicii Iasi, Vasile Miriută, refuză să se gandească la acest lucru si vrea să se concentreze doar pe partid ...

SuperLiga: Programul etapei a cincea din play-off și play-out: FCSB – CFR Cluj sau Dinamo – Universitatea Craiova, în ziua de Paște
02/04/2025 14:23

 Liga Profesionistă de Fotbal a anuntat marti programul etapei cu numărul 5 din play-off si play-out, in care va avea loc si meciul dintre FCSB si CFR Cluj. Duelul dintre cele două pretendente la titlu ...

SuperLiga: Programul etapei a cincea din play-off și play-out: FCSB – CFR Cluj sau Dinamo – Universitatea Craiova, în ziua de Paște
01/04/2025 22:24

 Liga Profesionistă de Fotbal a anuntat marti programul etapei cu numărul 5 din play-off si play-out, in care va avea loc si meciul dintre FCSB si CFR Cluj.   Duelul dintre cele două pretendente ...

Dezastru pe teren, dezastru în birourile clubului CSM Iași 2020
31/03/2025 20:28

* handbalistele iesence au ajuns la cota „21 infrangeri”, după ce au pierdut si cu Măgura Cisnădie 27-28 * clubul CSM Iasi 2020 a fost sanctionat cu plata sumei de 162.000 lei in urma litigi ...

Volei, Divizia A2 Est - Junioarele au încheiat campionatul… senioarelor
30/03/2025 18:30

Lotul tinerelor voleibaliste, inscris in premieră toamna trecută in divizia secundă feminină sub sigla CSM Iaşi 2020, şi-a incheiat parcursul pentru anul competiţional 2024-2025. Elevele antrenorilor C� ...

FCSB a raportat în 2024 cele mai  mari venituri din ultimul deceniu, lucru care a determinat un profit important.
26/03/2025 14:20

 FCSB si-a publicat raportul financiar, obligatie pe care toate cluburile o au pentru a indeplini conditiile de licentiere la FRF. Probleme inainte de Dinamo - FCSB Mihai Stoica, despre situatia accid ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei