Un ieşean în elita antrenorilor de box
Dimensiune font:
După ce au fost organizate alegeri pentru posturile de conducere ale Federaţiei Române de Box, după ce a fost stabilită componenţa Biroului Federal, iată că a venit la rând şi numirea şefilor Comisiilor Naţionale, printre ele numărându-se şi Colegiul Central al Antrenorilor, care i-a fost încredinţat lui Titi Tudor. În martie, la Cupa României pentru seniori, care va avea loc la Bacău, va fi definitivată şi componenţa Colegiului, însă se pare că Iaşul va avea un reprezentant - antrenorul Constantin Dreer, de la CSM-Gladiatorul - a cărui pricepere în a descoperi şi forma pugilişti valoroşi a fost recunoscută şi cu acest prilej.
De câteva zile Dreer se află în cantonament la Mangalia cu Marcel Zarafan (categoria de greutate 56 kg), Renato Chirica (60 kg) şi Geani Apetrei (91 kg), alternând antrenamentele destinate pregătirii fizice cu sparring-uri în compania sportivilor constănţeni. Săptămâna viitoare, Dreer se va muta cu pugiliştii săi la Brăila tot pentru o serie de partide de verificare în localitatea care în aprilie va găzdui Campionatele Naţionale pentru tineret.
D.Gaşpar
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau