VIDEO Naționala Ungariei s-a calificat la Euro 2024 cu un gol marcat la ultima fază
Dimensiune font:
Ungaria a obținut calificarea matematic la turneul final al Campionatului European din 2024 după un meci nebun la Sofia și un autogol marcat de bulgari în ultimul minut al prelungirilor.
Ungaria, calificată la Euro 2024 de un autogol
Disputată fără spectatori pe stadionul Vasil Levski din Sofia, partida dintre Bulgaria și Ungaria s-a terminat cu scorul de 2-2 după o desfășurare spectaculoasă.
Maghiarii au deschis scorul în minutul 10 prin Martin Adam, dar au fost egalați 14 minute mai târziu, după reușita lui Delev.
În minutul 37, bulgarii au rămas în inferioritate numerică, Valentin Antov primind două cartonașe galbene.
Ungaria nu s-a dezlănțuit, iar în minutul 57 s-a restabilit egalitatea numerică, cel eliminat de la oaspeți fiind Kerkez.
Finalul a fost unul incendiar. Bulgaria a preluat conducerea prin golul din penalti înscris de Despodov, dar la ultima fază a partidei Petkov și-a trimis mingea în propria poartă, după o ieșire greșită a lui Naumov.
Punctul obținut o trimite pe Ungaria la Euro 2024 înaintea ultimei partide cu Muntenegru, în timp ce Bulgaria rămâne ultima în grupă, fără victorie.
Clasamentul Grupei G a preliminariilor Euro 2024
1. Ungaria – 15 puncte / 7 meciuri
2. Serbia – 13 p / 7 m
3. Muntenegru – 8 p / 6 m
4. Lituania – 6 p / 7 m
5. Bulgaria – 3 p / 7 m
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau