VIDEO SuperLiga: Universitatea Craiova, victorie pe terenul Oțelului - Hat-trick pentru Alexandru Mitriță
Dimensiune font:
Universitatea Craiova a ajuns la două succese consecutive în SuperLiga României. Formația antrenată de Ivaylo Petev s-a impus în deplasare contra Oțelului, scor 3-1, în urma unui meci care a început cu o întârziere de 45 de minute.
*Click pe numele marcatorilor pentru a vedea golurile*
Alexandru Mitriță, omul meciului la Galați
Meciul dintre Oțelul Galați și Universitatea Craiova a fost la un pas de a fi amânat.
Ninsoare abundentă din ultimele 24 de ore s-a depus pe suprafața de joc, însă organizatorii, în frunte cu antrenorul Dorinel Munteanu, au pus mâna pe lopeți și au făcut terenul impecabil.
Cu o întârziere de 45 de minute, meciul a început, iar gălățenii au deschis scorul în minutul 20, după ce Alex Pop a transformat o lovitură de la 11 metri.
Imediat după pauză, oltenii au restabilit egalitatea prin Alexandru Mitriță (min 53), care l-a învins pe portarul Dur Bozoancă cu un șut plasat.
Portarul gălățenilor a mai avut două intervenții bune, însă nu a mai avut ce să facă un minutul 80, când Alexandru Mitriță l-a învins din nou.
Mitriță și-a desăvârșit hat-trick-ul 3 minute mai târziu, fiind servit excelent în fața porții
SuperLiga, programul etapei a 17-a
Vineri
Petrolul Ploiești - FC Botoșani 2-1
Sâmbătă
FC Voluntari - Farul Constanța 4-2
Duminică Oțelul Galați - Universitatea Craiova 1-3
Dinamo București - FCSB
Luni
FC U Craiova 1948 - Sepsi OSK
Rapid București - Universitatea Cluj
SuperLiga, clasament
1. FCSB 34p / 16 mj
2. CFR Cluj 32p / 17 mj
3. Rapid București 30p / 16 mj
4. Univ. Craiova 29p / 17 mj
5. Hermannstadt 25p / 17 mj
6. Petrolul Ploiești 25p / 17 mj
7. Farul Constanța 22p / 17 mj.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau