Vin bani în Copou, dar nu de la Rednic!
Dimensiune font:
Trupa lui Mircea Rednic va trage cortina peste sezonul regular în meciul pe care îl va susţine luni, de la ora 20:00, în deplasare, cu FC Botoşani, formaţie deja calificată, în premieră, în play-off, o grupare de la care Copoul s-ar putea inspira din plin. La Iaşi însă există un management de top, graţie căruia ieri s-a promis jucătorilor că până cel târziu marţi vor fi aduşi la zi cu drepturile băneşti, dar care nu include noţiuni banale, cum ar fi respectarea orei de începere a conferinţelor de presă. Boală veche însă la gruparea din Copou, cum mai sunt şi altele care iată că se perpetuează indiferent de cine are hăţurile.
„Întâlnim o echipă deja calificată în play-off, va fi un meci greu, pentru că ea nu se va relaxa, ci va profita de această performanţă. Este o echipă omogenă, cu jucători foarte buni, bine organizaţi. L-am avut jucător pe antrenorul lor, Marius Croitoru. Este un tip ambiţios, dar trebuie să înţeleagă că în situaţia noastră vom face totul ca să câştigăm”, a declarat Mircea Rednic. Antrenorul de la CSM Poli a spus că în afară de Frăsinescu, suspendat pentru cumulul de cartonaşe galbene, va lipsi şi Târnovanu (care oricum nu ar fi fost inclus în lot), în timp ce Luckassen, care s-a antrenat separat din cauza unei contracturi musculare, este aşteptat ca astăzi să reintre în programul normal. Rednic îi va reţine în lot pe Habibou şi Fomba, dar a precizat că nu se va baza de la început pe atacantul venit din liga a doua belgiană, ci pe A. Cristea, în timp ce Mihalache pare a fi în primul „11”, urmând să-i fie găsit partenerul din centrul liniei de fundaşi, mai precis dacă va miza sau nu tot pe Klimavicius, titularul din primele trei partide oficiale ale anului.
Citeşte şi: Cum de n-a participat CSM Iaşi la Cupa Campionilor Europeni!
Rednic a mai făcut un anunţ important: „Au fost în cabine Ciprian (n.r. - preşedintele executiv Ciprian Paraschiv) şi Adi (n.r. - managerul executiv Adrian Ambrosie) şi le-au promis jucătorilor că până cel târziu marţi le vor fi achitate toate datoriile, inclusiv primele pentru victoria cu CFR Cluj. Banii vin de la oamenii care vor binele acestui club. Nu sunt de la mine, eu eram dispus să contribui, dar mi s-a spus că a fost găsită altă soluţie”. Întrebat de unde provin banii, Paraschiv a spus că totul se datorează „managementului” său, fără să ofere şi alte detalii.
Rednic, care a împrumutat deja clubul cu peste 100.000 de euro, a precizat că le va propune băieţilor săi o primă pentru meciul cu Universitatea Craiova, din sferturile Cupei României, după ce joi le-a oferit o masă la unul din restaurantele bine cotate din Iaşi. Tot Rednic s-a declarat susţinătorul variantei cu 16 echipe în Liga 1, că ar prefera să nu dea peste FC Viitorul în play-out şi că băieţii săi „lucrează bine, doar victoria lipseşte”.
Mijlocaşul Ovidiu Horşia şi-a însoţit antrenorul la conferinţa de presă de ieri care a început cu câteva minute mai devreme decât era stabilit. „Va fi o partidă foarte dificilă, FC Botoşani joacă un fotbal bun, dar mergem să luăm puncte. Ne pregătim bine zi de zi, se va vedea acest lucru şi în joc. Sunt sigur că vom face o figură frumoasă în play-out”, a declarat Horşia. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau