Vlad Olteanu, după transferul la Poli Iași: 'Sper să ajut la îndeplinirea obiectivului, salvarea de la retrogradare'
Dimensiune font:
Fotbalistul Vlad Olteanu, transferat de gruparea CSM Poli Iaşi, a declarat, luni, într-un interviu postat pe contul oficial de YouTube al noului său club, că speră să ajute şi el la îndeplinirea obiectivului din acest final de sezon, salvarea de la retrogradare.
"Îi mulţumesc antrenorului Mircea Rednic pentru şansa pe care mi-a oferit-o de a veni aici. Colegii m-au primit bine, este un grup unit la Iaşi. Sunt fericit că am ajuns aici şi sper să ajut şi eu la îndeplinirea obiectivului, salvarea de la retrogradare. CSM Poli Iaşi e o echipă foarte bună, cu jucători experimentaţi. Ştiu că de fiecare dată când am jucat împotriva echipei din Iaşi am avut probleme", a spus Olteanu, potrivit agerpres.ro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau