WTA Adelaide: Irina Begu, în optimi după ce a trecut de o fostă jucătoare din TOP 30
Dimensiune font:
Irina Begu s-a calificat luni în turul doi al turneului WTA de la Adelaide, sportiva noastră trecând de Shelby Rogers.
Aflată în prezent pe locul 34 în lume, Irina a pierdut primul set împotriva americancei (fostă pe locul 30 în ierarhia WTA în luna august a acestui an) cu 6-3, dar a făcut modificările necesare în joc și a reușit să întoarcă soarta partidei.
Begu s-a impus cu 7-6(5), 6-1 și a făcut pasul în turul al doilea de la Adelaide.
Meciul, unul de mare luptă, a durat două ore și 38 de minute. În acest moment, Shelby ocupă locul 47 în ierarhia WTA.
- În optimi, Begu va juca împotriva învingătoarei din partida Jelena Ostapenko (18 WTA - favorită șapte) vs Karolina Pliskova (31 WTA).
- Pentru calificarea în turul al doilea, Irina va primi 11.145 de dolari şi 55 de puncte WTA.
WTA Adelaide 1 face parte din categoria WTA 500, se dispută în perioada 1-8 ianuarie pe hard, are premii totale în valoare de $826.837, iar campioana en-titre este Karolina Pliskova (în 2020).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau