WTA Birmingham: Simona Halep, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse au aflat cu cine vor juca în primul tur

WTA   169,00

Dimensiune font:

| 11-06-2022 20:30

Organizatorii turneului de la Birmingham au efectuat tragerea la sorți a meciurilor de pe tabloul principal al competiției de categorie „WTA 250". Simona Halep, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse au aflat cu cine vor juca în turul întâi.


Simona Halep
Foto: Ella Ling / Shutterstock Editorial / Profimedia
Astfel, Simona Halep (favorită 2) va da în runda inaugurală peste o jucătoare venită din calificări. În cazul în care va trece de aceasta, fosta lideră WTA va juca împotriva învingătoarei dintre Harriet Dart și Camila Osorio.

 

Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 6, se va duela în primul tur cu americanca Shelby Rogers (42 WTA).

Gabriela Ruse (53 WTA) va avea parte de o partidă dificilă cu Qiang Wang. Aflată în prezent pe locul 146 în ierarhia mondială, sportiva din China a ajuns în septembrie 2019 până pe locul 12 WTA.

Turneul englez va fi transmis în direct de Digisport, iar meciurile Simonei Halep vor fi LiveText pe HotNews.ro.

WTA Birmingham, traseul virtual al Simonei Halep
Turul I - Jucătoare venită din calificări

Turul II - Harriet Dart / Camila Osorio

Sferturi - Alison Riske / Caroline Garcia

Semifinale - Camila Giorgi / Petra Kvitova

Finală - Jelena Ostapenko / Elise Mertens / Sorana Cîrstea / Shuai Zhang.

WTA Birmingham, traseul virtual al Soranei Cîrstea
Turul I - Shelby Rogers

Turul II - Ajla Tomljanovic / Petra Martic

Sferturi - Elise Mertens

Semifinale - Jelena Ostapenko / Shuai Zhang / Gabriela Ruse

Finală - Simona Halep / Camila Giorgi / Alison Riske / Petra Kvitova.

Rothesay Classic Birmingham - Competiție pregătitoare pentru Wimbledon
Competiție de categorie WTA 250, turneul se dispută pe iarbă în perioada 13-19 iunie 2022. Are premii totale de $251.750, iar la start pe tabloul principal se află 32 de jucătoare. Campioana en-titre este Ons Jabeur, titlul cucerit anul trecut.

Lista capilor de serie din 2022 de la Birmingham
1. Jelena Ostapenko (16)

2. Simona Halep (20)

3. Camila Giorgi (26)

4. Elise Mertens (29)

5. Petra Kvitova (31)

6. Sorana Cîrstea (34)

7. Alison Riske (40)

8. Shuai Zhang (41).

WTA Birmingham 2022: Distribuția punctelor și a banilor
Turul I: $2,675 / 1 punct

Turul II: $3,675 / 30

Sferturi: $5,800 / 60

Semifinale: $10,100 / 110

Finalistă: $16,398 / 180

Câștigătoare: $29,800 / 280 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Poli Iași respiră
25/11/2024 20:22

  * FC Botosani – Politehnica Iasi 1-1  (1-0), intr-o partidă din etapa a 17-a a SuperLigii, disputată ieri Poli Iasi a făcut un joc bun la Botosani, a dominat intalnirea cu formatia local ...

Derbiul suferinței regionale, la Botoșani
25/11/2024 09:57

* FC Botosani – Politehnica Iasi, astăzi, incepand cu ora 17,30, in etapa a 17-a din SuperLigă Pare greu de crezut, insă Poli Iasi n-a invins la Botosani decat de trei ori in istorie! Iar ultima victo ...

Ema Obadă, campioană națională, începe azi finala Grand Prix România
25/11/2024 07:57

Una dintre cele mai talentate sahiste ale Romaniei, Ema Obadă (19 ani), legitimată la clubul CSM Iasi 2020, a devenit campioană natională de senioare la sah blitz (timp de joc: 3 minute plus 2 secunde pe mu ...

FCSB - Unirea Slobozia 3-0 Campioana, victorie clară înaintea duelului cu Olympiacos din Europa League
24/11/2024 21:19

  FCSB a invins Unirea Slobozia, scor 3-0, in etapa #17 din Liga 1. După infrangerea de joi, din restanta cu FC Botosani, FCSB a intrat hotărată să-si ia revansa in fata propriilor fani. FCSB ...

Două titluri naționale pentru CSM Iași, la sabie U15
24/11/2024 17:49

Scrima ieseană demonstrează, din nou, că avem tineri valorosi si că se lucrează temeinic pentru performantă. La Campionatul National de sabie pentru juniori sub 15 ani (U15), sportivii de la CSM, Asalt si ...

Un jurnalist ieșean, locul al doilea la ultramaratonul de la Monaco
24/11/2024 15:56

Vlad Lucian Arhire  este jurnalist senior la TVR Iasi si un mare iubitor al sportului. În urmă cu o săptămană, acesta a alergat in maratonul de la Verona, inregistrand un timp excelent - 3 ore 44 ...

SuperLiga: CFR Cluj, egalată de Rapid în minutul 90 – U Cluj rămâne lider
24/11/2024 11:09

  Dan. Petrescu   CFR Cluj si Rapid Bucuresti au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat in etapa a 17-a din SuperLiga. Echipa antrenată de Dan Petrescu avea nevoie de o victorie ...

Max Verstappen a câştigat titlul mondial în Formula 1 pentru a patra oară consecutiv
24/11/2024 10:26

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a caştigat titlul mondial la Formula 1 pentru a patra oară consecutiv, după ce a terminat pe locul cinci la Grand Prix-ul de la Las Vegas La Las Vegas, Verstappen t ...

Poli Iași caută a doua victorie în deplasare, în actualul sezon
24/11/2024 00:00

* FC Botosani – Politehnica Iasi, luni, 25 noiembrie, de la ora 17,30, in runda cu numărul 17 a SuperLigii Iasul se confruntă cu Botosaniul intr-unul dintre cele mai bune momente ale formatiei conduse ...

SuperLiga: Liderul U Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui FC Hermannstadt
23/11/2024 19:31

 Universitatea Cluj a pierdut meciul disputat pe terenul echipei FC Hermannstadt, scor 1-2, in etapa cu numărul 17 din SuperLiga. Echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a terminat turul sezonului regula ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei