NASA. A doua ieşire în spaţiu a unui echipaj format din două femei astronaut
Dimensiune font:
Jessica Meir şi Christina Koch din cadrul agenţiei spaţiale americane NASA au păşit din nou în afara Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) pentru a schimba o baterie, a doua ieşire în spaţiu exclusiv feminină din istorie, relatează miercuri AFP.
Prima ieşire în spaţiu a celor două femei astronaut, la 18 octombrie, a fost salutată ca un eveniment special, în contextul în care cele peste două sute de astfel de misiuni anterioare au inclus întotdeauna cel puţin un bărbat. Preşedintele Donald Trump le-a apelat pentru a le felicita şi a le lăuda curajul.
A doua lor ieşire, miercuri, a fost efectuată fără fanfară, notează AFP, evidenţiind caracterul rutinier al operaţiunilor de întreţinere a ISS. Misiunea celor două femei astronaut este de înlocuire a bateriilor vechi nichel-hidrogen cu noi baterii litiu-ion şi este prevăzută să dureze şase ore şi jumătate. Aceasta a început la ora 11:35 GMT. Jessica Meir şi Christina Koch o vor face din nou luni. Alături de cele două femei, la bordul ISS se află în prezent americanul Andrew Morgan, astronautul european Luca Parmitano şi cosmonauţii ruşi Alexander Skvortsov şi Oleg Skripochka.
NASA şi-a feminizat semnificativ echipele de astronauţi. Cea mai recentă promoţie recrutată cuprinde cinci femei şi şase bărbaţi, alături de un bărbat şi o femeie din Canada, care efectuează stagiul de pregătire iniţială la NASA.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau