Trebuie liniştiţi bebeluşii care plâng noaptea sau este mai bine să fie lăsaţi în pace? Cercetătorii au răspunsul

default

Dimensiune font:

| 04-01-2013 08:08

Astăzi, părinţii din întreaga lume se confruntă cu o întrebare importantă în ceea ce-i priveşte pe bebeluşii lor atunci când aceştia se trezesc în toiul nopţii: oare ar trebui să-i lase să plângă până adorm, sau e mai bine să se grăbească pentru a-i linişti pe micuţi?

De altfel, trezirea noilor născuţi în toiul nopţii este una dintre problemele cele mai des raportate către medicii pediatri, explică specialiştii. Acum, un nou studiu efectuat de Marsha Weinraub, profesor de psihologie la Universitatea Temple, oferă părinţilor câteva date ştiinţifice care să-i ajute în luarea unei decizii.

Studiul publicat în jurnalul ştiinţific Developmental Psychology susţine ideea conform căreia în cazul majorităţii bebeluşilor cel mai bine este ca aceştia să fie lăsaţi să se liniştească şi să adoarmă singuri.

„La vârsta de 6 luni, majoritatea bebeluşilor dorm noapte, trezindu-şi mamele doar o dată pe săptămână. Totuşi, nu toţi copiii urmează acest tipar al dezvoltării”, explică Weinraub, un expert în dezvoltarea copiilor şi în relaţiile părinte-copil.

Pentru această cercetare, Weinraub şi colegii săi au măsurat tiparele trezirilor nocturne în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 36 de luni. Studiul a relevat existenţa a două grupuri: „cei care dorm” (sleepers) şi „cei care dorm tranziţional” (transitional sleepers).

„Dacă îi măsori în timp ce dorm, toţi bebeluşii – la fel ca toţi adulţii – trec printr-un ciclu de somn la fiecare 90-120 de minute în care se trezesc şi apoi adorm la loc”, explică Weinraub. „Unii dintre ei, într-adevăr, plâng şi ţipă după mamă atunci când se trezesc, ceea ce este cunoscut sub numele «a nu dormi noaptea»”, mai spune specialista.

Pentru acest studiu, echipa lui Weinraub a solicitat părinţilor a mai bine de 1.200 de bebeluşi să relateze cât de des se trezesc copiii lor la 6, 15, 24 şi 36 de luni. Cercetătorii au descoperit că la vârsta de 6 luni, 66% dintre bebeluşi – „cei care dorm” – nu se trezeau noaptea, sau se trezeau o singură dată pe săptămână. În schimb, 33% dintre bebeluşi se trezeau de şapte ori pe săptămână la vârsta de 6 luni, timp de două nopţi pe săptămână la vârsta de 15 luni şi o noapte pe săptămână la vârsta de 24 de luni.

Dintre bebeluşii care se trezeau, majoritatea erau băieţi. Aceşti bebeluşi, ce formau categoria „cei care dorm tranziţional”, tindeau să înregistreze scoruri mai ridicate în testele care măsurau trăsăturile unui temperament dificil, printre care iritabilitatea şi capacitatea de a fi distras. Cercetătorii au descoperit că aceşti bebeluşi aveau şanse mai mari să fie alăptaţi. De asemenea, mamele acestor bebeluşi aveau şanse mai mari să fie deprimate şi să prezinte o sensibilitate maternă mai mare.

Rezultatele sugerează mai multe lucruri, afirmă Weinraub. Primul este acela că factori genetici sau constituţionali reflectaţi în testele de temperament par să fie implicaţi, de asemenea, în problemele de somn. „Familiile care observă că problemele de somn persistă după vârsta de 18 luni ar trebui să consulte un specialist”, afirmă Weinraub.

Un alt lucru important care reiese din acest studiu este faptul că este important ca bebeluşii să înveţe să adoarmă de unii singuri. „Atunci când mamele devin sensibile la aceste treziri nocturne şi dacă bebeluşul se obişnuieşte să adoarmă doar în timpul alăptării, atunci este posibil ca acesta să nu înveţe să se liniştească singur, un aspect esenţial pentru un somn regulat”, spune experta.

Conform lui Weinraub, mecanismul prin care depresia maternă este conectată la trezirea bebeluşilor este un aspect ce necesită mai mult studiu. Pe de o parte, spune Weinraub, este posibil ca mamele care sunt deprimate la vârsta de 6 şi 36 de luni a bebeluşului să fi fost deprimate în timpul sarcinii, iar această depresie prenatală să fi afectat dezvoltarea neuronală şi trezirea în timpul nopţii. Pe de altă parte, trebuie recunoscut faptul că privarea de somn poate, desigur, să ducă la exacerbarea depresiei mamei.

„Pentru că mamele din studiul nostru descriau bebeluşii cu treziri dese ca fiind o sursă de probleme pentru ele şi pentru familiile lor, părinţii ar trebui să fie încurajaţi să stabilească nişte rutine mai nuanţate şi atent ţintite pentru a ajuta bebeluşii să se liniştească singuri şi să ceară la mamă doar ocazional”, spune Weinraub.

„Cel mai bun sfat este ca bebeluşii să fie culcaţi la aceeaşi oră în fiecare noapte, să fie lăsaţi să adoarmă singuri şi ca părinţii să reziste tentaţiei de a reacţiona imediat atunci când bebeluşul se trezeşte”, a concluzionat experta.

Sursa: Temple University

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Mexicanii au descoperit un străvechi palat mayaș
10/08/2021 13:30

Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni, construit cu peste 1000 de ani in urmă. Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni ce era utilizat cel mai probabil de eli ...

8 curiozități despre porci, animalele pe care le-am domesticit de două ori
21/12/2019 10:53

 Te-ai intrebat vreodată cand a devenit mistretul animalul docil din cotet pe care il stim cu totii astăzi? Sau cat de tare poate răcni un porc? În acest articol trecem in revistă mai multe curio ...

VIDEO – Animale inteligente care ne fură premiul întâi la testele IQ
21/12/2019 07:49

 Să vorbim despre animale inteligente. Care este cea ma inteligentă specie din lume? Ati putea fi foarte tentati să spuneti că oamenii, dar realitatea este ceva mai complicată. În cartea „ ...

7 adevăruri ascunse despre Roma Antică, pe care nu le găsești în manuale
21/12/2019 07:37

 Roma Antică a fost o fortă civilizatoare si o societate ideală pentru dezvoltarea artelor, filosofiei si stiintei. Romanii erau constructori excelenti, iar armata lor neinfricată era temută de o ...

Cum afli dacă telefonul tău este interceptat
21/12/2019 06:00

 Un studiu recent a arătat că aproximativ jumătate dintre romani cred că au telefonul ascultat. Cu zecile de programe de interceptare, care pot fi achizitionate chiar de pe internet, la un pret accesib ...

Capacitățile noastre nebănuite: 6 simțuri „supraomenești”
20/12/2019 06:34

 Oamenii au abilităti foarte diferite. Unii dintre noi compun cantece care emotionează pană la lacrimi, altii aleargă ca vantul si altii inventează tehnologii noi care schimbă lumea. Însă aces ...

Tunelul Laerdal: cel mai lung tunel rutier din lume
20/12/2019 06:28

 Unde crezi că se află cel mai lung tunel rutier din lume? În Norvegia, tara in care este imposibil să mergi cu masina dintr-un loc in altul fără să treci printr-o trecătoare montană sau să ...

VIDEO- SUPER OAMENI
20/12/2019 06:12
VIDEO – 5 locuri misterioase și încărcate negativ, care-ți vor da fiori
18/12/2019 09:40

 Există cateva locuri in lume care captivează imaginatia si interesul celor pasionati de mistere. De unele dintre ele se leagă sinucideri de animale, disparitii fără urmă, fenomene ciudate sau traged ...

Există viață după moarte. Mii de gene din corp funcționează chiar și la patru zile după deces
18/12/2019 07:36

 Viată după moarte – acesta nu e doar un concept, ci o realitate. Un studiu publicat de doi cercetători americani dovedeste că, in cazul animalelor, unele gene continuă să functioneze pană la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei