Ucrainenii se plâng că râurile Suceava şi Prut le „fură“ din teritoriu
Dimensiune font:
De la proclamarea independenţei Ucrainei, în 1991, din cauza modificării albiei râurilor Suceava şi Prut, partea ucraineană a pierdut aproape 70 de hectare de teren bucovinean, care a migrat treptat spre România, scrie www.adevarul.ro.
Afirmaţia îi aparţine lui Valeri Boroveţ, şeful adjunct al Direcţiei pentru gestionarea bazinului Nistru-Prut de pe lângă Administraţia Regională de Stat Cernăuţi, citat de publicaţia „Deni".
În cadrul unei conferinţe de presă, Boroveş a enumerat câteva dintre cele mai importante probleme referitoare la situaţia râurilor din regiune. „Din cauza erodării malurilor, frontierele sunt mereu în schimbare. Pentru a rezolva această problemă, este nevoie o sumă mare de bani pentru a efectua lucrări de consolidare a malurilor, iar banii care au fost alocaţi pentru prevenirea inundaţiilor nu a fost suficienţi.”
În 2010, ministrul ucrainean al Mediul din acea vreme, Viktor Boiko, se plângea absenţa unui dig pe malul ucrainean al Dunării determină pierderi teritoriale în favoarea României.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau