A murit George Ciolac, un lăutar celebru. Era țambalagiul preferat de Gheorghe Zamfir
Dimensiune font:
România a pierdut o mulțime de artiști și persoane cunoscute în ultima perioadă. Lumea lăutărească a trecut printr-un șoc când s-a aflat de moartea Corneliei Catanga și Gabi Luncă, ambele ucise de nemiloasa boală a momentului.
George Ciolac, cu nume de scenă George Ness, unul dintre cei mai cunoscuți țambalagii din România, a murit. Vestea a venit în urmă cu puțin timp, chiar din partea unei bune prietene de-ale sale, care a publicat un mesaj în mediul online. Oamenii au reacționat imediat și au transmis mesaje de condoleanțe pentru familie, dar și de regret pentru o asemenea pierdere.
“Prieten din copilărie ca un frate, mă suna mereu sa vadă dacă sunt bine ! Dumnezeu sa te ierte Ciolac George Nes, e un şoc ce face boala asta criminală”, a fost mesajul postat pe Facebook.
Acesta a suferit de boala momentului și organismul lui a cedat, după zile întregi de luptă. Deși medicii au făcut tot ce se putea pentru el, acesta nu a mai rezistat. Vârsta și complicațiile și-au spus cuvântul, la fel ca în cazul celebrelor regine ale muzicii lăutărești, Gabi Luncă și Cornelia Catanga.
De-a lungul carierei sale a avut multe experiențe notabile. A cântat cu nume mari precum Gheorghe Zamfir sau Johnny Răducanu. În ultima perioadă apărea alături de taraful său la emisiunea lui Mircea Dinescu și era foarte apreciat pentru talentul său aparte și dezinvoltura de care dădea mereu dovadă.
George Ness, o viață de poveste
Artistul făcea parte dintr-o familie numeroasă, care a încercat să-i ofere o educație aleasă. A avut multe experiențe plăcute, de care își amintea chiar și la bătrânețe.
“Am avut o copilărie foarte fastuoasă, din cauză că am avut șase mame, nu una singură. Pe mine m-au crescut bunicii și ei aveau cinci fete. Ce să vă zic, nu știu cum s-au făcut lucrurile atunci, dar în acte mama mea e trecută ca sora mea. De la șase zile, bunica m-a înfiat și ea a fost mama mea. Eram răsfățat ca singurul băiat din casă”, a declarat artistul.
George Ness a fost un artist iubit, care mergea des la petrecerile controversate ale vedetelor. Era un talent înnăscut și făcea spectacol pe unde mergea. Pasiunea pentru muzică a primit-o de la bunicul său, care avusese aceeași meserie.
Pentru o perioadă a renunțat la marea sa pasiune, pentru că muzica lăutărească nu se mai căuta, dar în final a revenit la Orchestra Națională condusă de Gheorghe Zamfir și și-a continuat activitatea.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau