Anularea lui Picasso

Dimensiune font:

| 14-05-2023 06:47

Ministrul spaniol al Culturii, Miquel Iceta, şi-a exprimat vineri la Paris refuzul de a îl „anula” pe pictorul Pablo Picasso, în contextul în care o serie de critici despre felul în care celebrul artist îşi trata partenerele de viaţă au apărut cu ocazia celei de-a 50-a comemorări a morţii sale, informează AFP.

„Cred că trebuie să îl privim pe Picasso în ansamblu. A fost în acel fel, a dus viaţa pe care a dus-o, dar era un geniu. Fără el, istoria artei secolului al XX-lea nu poate fi explicată”, a declarat ministrul spaniol în faţa jurnaliştilor.

Miquel Iceta s-a deplasat în capitala Franţei pentru a participa la o vizită alături de omologul lui francez, Rima Abdul Malak, şi de preşedintele francez Emmanuel Macron la Muzeul Picasso din Paris.

La 50 de ani după moartea sa, pictorul Pablo Picasso (1881-1973) continuă să fascineze publicul. Muzee din lumea întreagă, mai ales din Franţa şi Spania, au programat în acest an 50 de expoziţii dedicate artistului născut în Malaga.

Dar, odată cu apariţia mişcării #MeToo, imaginea acestui artist, considerat un monument al picturii, a fost afectată de acuzaţii de misoginie şi violenţe comise asupra fostelor sale partenere de viaţă.

Picasso a devenit astfel ţinta „culturii anulării”, care vizează ştergerea din memoria colectivă a unor persoane publice celebre din cauza unor comportamente considerate, a posteriori, inacceptabile, mai ales la adresa femeilor.

„Sunt împotriva ‘culturii anulării’, care i-ar priva pe copii şi pe adulţi de personalitatea artistică a lui Picasso, doar pentru că anumite aspecte din viaţa lui pot fi considerate acum controversate”, a subliniat ministrul Miquel Iceta.

Potrivit ministrului spaniol, opera lui Picasso „nu are încă un echivalent” şi cariera sa din Spania şi din Franţa „a făcut din el un artist global”.

„Toate aceste lucruri înseamnă Picasso şi, deci, nu trebuie cenzurat artistul”, a adăugat el.

Relaţia pictorului Pablo Picasso cu femeile va face obiectul unei expoziţii ce va fi vernisată la Brooklyn Museum din New York în vara acestui an.

„Trebuie să încetăm să mai vorbim despre femeile care au trecut prin viaţa lui ca despre nişte muze. Unele dintre ele s-au sinucis, altele s-au scufundat în nebunie. Singura care s-a salvat a fost Francoise Gilot, singura totodată care l-a şi părăsit”, a declarat Emilie Bouvard, fostă curatoare a Muzeului Picasso, în luna aprilie, pentru AFP.

„Trebuie să încetăm să mai vorbim despre femeile care au trecut prin viaţa lui ca despre nişte muze. Unele dintre ele s-au sinucis, altele s-au scufundat în nebunie. Singura care s-a salvat a fost Francoise Gilot, singura totodată care l-a şi părăsit”, a declarat Emilie Bouvard, fostă curatoare a Muzeului Picasso, în luna aprilie, pentru AFP.

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:17

1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti@yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -3 spatii identificate astfel: cabinet medic familie in suprafata de 32,82 mp, cabinet stomatologic in suprafata de 19,65 mp si farmacie in suprafata de 47,90 mp, ce apartin domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in satul Todiresti, comuna Todiresti, Str. Principala nr. 176, judetul Suceava, avand nr. cadastral 43669, CF 43669, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Todiresti nr. 13/28.02.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Secretariat. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat din cadrul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, se achita numerar la Casieria Comunei Todiresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 31.03.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.04.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Todiresti, Compartimentul Secretariat, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: intr-un singur exemplar original, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.04.2025, ora 12.00, Comuna Todiresti, Compartimentul Secretariat, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Vedeta din filmul „Rosetta
17/03/2025 16:37

Actrita belgiană Emilie Dequenne, care a devenit cunoscută la varsta de 18 ani cu rolul principal din filmul ‘Rosetta’, care i-a adus premiul de interpretare feminină la Festivalul de la Cannes i ...

Oameni arși de vii într-un club din Macedonia. „Focul a izbucnit, toată lumea a început să strige: Ieşiţi, ieşiţi! . Sora mea a murit, eu am scăpat!
17/03/2025 08:26

Tragedie in Macedonia de Nord, similară celei de la Colectiv, din Bucuresti, de acum aproape 10 ani. Cel putin 59 de oameni, toti tineri, au murit si peste 150 au fost răniti in urma unui incendiu izbucn ...

Incendiu în Macedonia, varianta „Colectiv
16/03/2025 17:52

Cel puţin 59 de persoane au fost ucise şi peste 155 au fost rănite intr-un incendiu produs intr-un club de noapte din Macedonia de Nord, potrivit unui bilanţ actualizat anunţat de autorităţi, relatează ...

Ce este Chicungunya sau floarea morților. Misterul din jurul apariției ei stârnește teamă
15/03/2025 15:09

Pe drumurile inguste si prăfuite din zonele rurale ale Columbiei, se poate observa adesea o floare misterioasă, cu petale violete delicate, care contrastează puternic cu mediul din jur. Localnicii ii spun &b ...

Ce s-a ales de femeia care a făcut sex cu președintele SUA la locul de muncă. Cu ce se ocupă acum: „Cred că au existat, cumva, și victime colaterale”
15/03/2025 11:29

Unul dintre cele mai controversate amantlacuri s-a produs intre o afaceristă renumită si un fost presedinte american. Au trecut mai bine de 25 de ani de cand Monica Lewinski a fost in mijlocul unui scandal c ...

Galaţi: Percheziţii ale procurorilor europeni într-un dosar de fraudă estimată la 850.000 de euro
14/03/2025 19:46

Procurorii europeni au făcut patru percheziţii in judeţul Galaţi, intr-un dosar care investighează o fraudă cu fonduri europene estimată la 850.000 de euro. O cooperativă agricolă ar fi obţinut cu doc ...

În Mexic a fost descoperită o așa-numită „fermă a morții”
14/03/2025 15:10

În Mexic a fost descoperită o asa-numită „fermă a mortii”, unde au fost găsite oseminte si sute de obiecte personale, iar principala ipoteză este că pantofii, rucsacurile si pantalonii i ...

Un fost șef de la Înmatriculări Auto este cercetat de DNA
13/03/2025 12:25

Un fost sef de la Înmatriculări Auto este cercetat de DNA pentru coruptie in dosarul care ii vizează pe mai multi politisti de la institutia condusă de el. Acestia ii favorizau pe intermediarii care of ...

Oferta care îi face pe români să își piardă economiile din conturi! Totul pornește de la o taxă de 9,95 lei
11/03/2025 14:31

Cetătenii sunt avertizati să fie atenti la oferta care ii face pe romani să isi piardă economiile din conturi! Directorul National de Securitate Cibernetică lansează un avertisment cu privire la o nouă m ...

Simboluri fasciste lipite pe o sinogogă din București. Autorul a fost trimis în judecată
11/03/2025 14:00

Procurorii de la Parchetul de pe langă Curtea de Apel Bucuresti au trimis in judecată un bărbat, acuzat că a lipit simboluri fasciste ale Miscării Legionare pe usile unei sinagogi din Capitală. Potrivit ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei