Aproape un sfert din angajații portului Tulcea vor fi în grevă, de Ziua Marinei
Dimensiune font:
Aproximativ 20% dintre angajaţii Căpităniei Zonale a Portului Tulcea vor participa, miercuri, la Constanţa, la protestul anunţat de Sindicatul liber Cardinal din cadrul Autorităţii Navale Române (ANR), din cauza nivelului scăzut al salariilor, în contextul responsabilităţilor crescute şi al deficitului de personal.
Liderul grupei tulcene a sindicatului Cardinal, Petrică Rade, a declarat, pentru AGERPRES, că nivelul lefurilor din ANR este nejustificat de mic având în vedere complexitatea şi specializarea activităţilor, responsabilitatea ridicată, condiţiile şi volumul de muncă.
"Angajaţii ANR deseori lucrează în condiţii dificile, cu personal insuficient, fac inclusiv inspecţii la bordul navelor şi în diferite condiţii meteorologice, ceea ce necesită o flexibilitate, stare de sănătate şi adaptabilitate ridicate. Volumul de trafic maritim şi fluvial a crescut în 2024 cu 50% faţă de anul 2018, iar faptul că porturile româneşti se află în imediata apropiere a războiului ruso-ucrainean a adus noi riscuri pentru angajaţi", a menţionat Petrică Rade.
El a mai spus că, în contextul deficitului de personal de specialitate care la Sulina este de circa 40%, angajaţi ai ANR din Tulcea sunt detaşaţi la Sulina şi a precizat că la ultimul concurs organizat pentru ocuparea posturilor vacante nu s-a prezentat nicio persoană.
"S-a organizat un examen în perioada iulie 2024 şi nu s-a prezentat niciun candidat, din cauza salariilor nemotivante. O medie a lefurilor este de 3.500-4.500 de lei net începând de la un ofiţer debutant până la un căpitan de port superior cu maximă experienţă", a precizat Rade.
Potrivit acestuia, participarea angajaţilor Căpităniei Zonale a Portului Tulcea la protestul din Constanţa nu va afecta activitatea porturilor din judeţ.
Protestul angajaţilor ANR care doresc majorarea lefurilor cu 30% va avea loc miercuri, 14 august, între orele 12,00 şi 13,00, în faţa Primăriei şi Prefecturii din Constanţa. AG
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau