Britney Spears a pierdut un copil
Dimensiune font:
Britney Spears a anunţat sâmbătă că a pierdut sarcina printr-o postare pe Instagram alături de logodnicul său, Sam Asghari, 28 de ani, transmite duminică DPA.
"Cu profundă tristeţe trebuie să anunţăm că am pierdut miraculosul nostru copil din primele etape ale sarcinii", conform mesajului postat pe reţeaua de socializare.
Vedeta în vârstă de 40 de ani a precizat că alături de Sam Asghari va "continua să încerce să-şi mărească frumoasa familie".
La începutul lui aprilie Britney Spears îşi anunţa fanii de pe Instagram că este însărcinată cu cel de-al treilea copil.
Ea şi-a exprimat şi îngrijorarea cu privire la riscul de a dezvolta o formă de depresie perinatală.
"Trebuie să spun că este absolut oribil. Femeile nu discutau despre asta în trecut. Unii oameni considerau că este periculos dacă o femeie se plânge aşa în timp ce are un copil în pântece. Dar acum femeile vorbesc despre asta în fiecare zi. Îi mulţumesc lui Iisus că nu mai trebuie să ţinem o astfel de durere în secret", scria cântăreaţa.
Britney Spears şi Sam Asghari s-au logodit în luna septembrie, după o relaţie de aproape 5 ani. Cântăreaţa are doi fii adolescenţi, Sean Preston Federline, 16 ani şi Jayden James Federline, 15 ani, din căsătoria cu Kevin Federline.
În postarea făcută sâmbătă ea a mai susţinut că dragostea dintre ea şi Asghari le oferă putere şi a solicitat să-i fie respectată intimitatea "în acest moment dificil".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau