Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani GALERIE FOTO

Dimensiune font:

| 01-11-2020 17:55

Fosta gimnastă Verona van de Leur a ajuns la 34 de ani şi priveşte cu durere în trecut. În 2002 era una dintre cele mai bune sportive ale Europei, dar a ajuns pe străzi fără bani, după o dispută cu familia şi antrenorii.


În 2001, Verona van de Leur era liderul generaţiei Olandei de gimnaste, iar la Campionatele Europene din 2002 a cucerit cinci medalii de aur, apoi a câştigat argintul la Campionatul Mondial. De asemenea, a fost desemnată sportivul anului în Olanda.

Momente dramatice au urmat pentru tânăra sportivă. Verona van de Leur a ajuns să doarmă pe străzi, a fost închisă, apoi a intrat în industria filmelor pentru adulţi, conform The Guardian.

În autobiografia sa, olandeza dă vina, pentru problemele din viaţa sa, pe părinţii care au pus mai presus de fericirea fiicei lor rezultatele obţinute în competiţii. Drept pedeapsă pentru câteva insuccesele din gimnastică, părinţii nici nu o mai aşteptau la aeroport şi o forţau să călătorească pe distanţe lungi singură cu trenul.

Nici în sala de antrenament lucrurile nu erau în regulă. Fosta sportivă a povestit cum antrenorul Frank Louter o abuza fizic şi psihic, ceea ce a dus la accidentări grave. În 2003, la vârsta de 17 ani, corpul său se prăbuşea. Verona van de Leur s-a gândit inclusiv la sinucidere, dar a avut puterea de a merge mai departe.

După cinci ani a ales să se retragă din gimnastică, iar viaţa i s-a schimbat, fiind alături de iubitul său, Robbie. Drept pedeapsă, părinţii nu i-au mai permis să se întoarcă în casa în care a locuit timp de 22 de ani.

 
Gimnasta Verona van de Leur a dormit pe străzi

Fosta sportivă a povestit cum timp de doi ani a dormit într-o maşină, alături de iubitul ei. Au reuşit să supravieţuiască cu foarte puţini bani pe lună şi furând produse din magazine, pentru a mânca: „Când nu ai mâncare şi trebuie să furi, întreci o limită, una pe care nu ţi-ai imaginat că o vei trece vreodată. Dar, pentru a supravieţui, trebuie să faci orice e nevoie”, a mai spus Verona van de Leur.

Tot din lipsă de bani, fosta sportivă a comis o infracţiune care i-a adus 72 de zile de închisoare. Verona van de Leur a fost acuzată de şantaj, după ce a cerut unui cuplu 2000 de euro, pentru a nu distribui poze compromiţitoare.



Fiind la pământ, femeia a dorit să obţină rapid bani şi a început să filmeze, alături de iubit, materiale video pentru site-uri dedicate adulţilor. După ce a reuşit să strângă o sumă importantă de bani, Verona van de Leur a renunţat, iar la 34 de ani are de gând să înceapă o viaţă normală. Fosta sportivă a recunoscut că îşi doreşte să-şi deschidă o sală de gimnastică, unde greşelile trecutului său să nu mai fie repetate. 

 

 

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti@yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -3 spatii identificate astfel: cabinet medic familie in suprafata de 32,82 mp, cabinet stomatologic in suprafata de 19,65 mp si farmacie in suprafata de 47,90 mp, ce apartin domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in satul Todiresti, comuna Todiresti, Str. Principala nr. 176, judetul Suceava, avand nr. cadastral 43669, CF 43669, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Todiresti nr. 13/28.02.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Secretariat. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat din cadrul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, se achita numerar la Casieria Comunei Todiresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 31.03.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.04.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Todiresti, Compartimentul Secretariat, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: intr-un singur exemplar original, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.04.2025, ora 12.00, Comuna Todiresti, Compartimentul Secretariat, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Vedeta din filmul „Rosetta
17/03/2025 16:37

Actrita belgiană Emilie Dequenne, care a devenit cunoscută la varsta de 18 ani cu rolul principal din filmul ‘Rosetta’, care i-a adus premiul de interpretare feminină la Festivalul de la Cannes i ...

Oameni arși de vii într-un club din Macedonia. „Focul a izbucnit, toată lumea a început să strige: Ieşiţi, ieşiţi! . Sora mea a murit, eu am scăpat!
17/03/2025 08:26

Tragedie in Macedonia de Nord, similară celei de la Colectiv, din Bucuresti, de acum aproape 10 ani. Cel putin 59 de oameni, toti tineri, au murit si peste 150 au fost răniti in urma unui incendiu izbucn ...

Incendiu în Macedonia, varianta „Colectiv
16/03/2025 17:52

Cel puţin 59 de persoane au fost ucise şi peste 155 au fost rănite intr-un incendiu produs intr-un club de noapte din Macedonia de Nord, potrivit unui bilanţ actualizat anunţat de autorităţi, relatează ...

Ce este Chicungunya sau floarea morților. Misterul din jurul apariției ei stârnește teamă
15/03/2025 15:09

Pe drumurile inguste si prăfuite din zonele rurale ale Columbiei, se poate observa adesea o floare misterioasă, cu petale violete delicate, care contrastează puternic cu mediul din jur. Localnicii ii spun &b ...

Ce s-a ales de femeia care a făcut sex cu președintele SUA la locul de muncă. Cu ce se ocupă acum: „Cred că au existat, cumva, și victime colaterale”
15/03/2025 11:29

Unul dintre cele mai controversate amantlacuri s-a produs intre o afaceristă renumită si un fost presedinte american. Au trecut mai bine de 25 de ani de cand Monica Lewinski a fost in mijlocul unui scandal c ...

Galaţi: Percheziţii ale procurorilor europeni într-un dosar de fraudă estimată la 850.000 de euro
14/03/2025 19:46

Procurorii europeni au făcut patru percheziţii in judeţul Galaţi, intr-un dosar care investighează o fraudă cu fonduri europene estimată la 850.000 de euro. O cooperativă agricolă ar fi obţinut cu doc ...

În Mexic a fost descoperită o așa-numită „fermă a morții”
14/03/2025 15:10

În Mexic a fost descoperită o asa-numită „fermă a mortii”, unde au fost găsite oseminte si sute de obiecte personale, iar principala ipoteză este că pantofii, rucsacurile si pantalonii i ...

Un fost șef de la Înmatriculări Auto este cercetat de DNA
13/03/2025 12:25

Un fost sef de la Înmatriculări Auto este cercetat de DNA pentru coruptie in dosarul care ii vizează pe mai multi politisti de la institutia condusă de el. Acestia ii favorizau pe intermediarii care of ...

Oferta care îi face pe români să își piardă economiile din conturi! Totul pornește de la o taxă de 9,95 lei
11/03/2025 14:31

Cetătenii sunt avertizati să fie atenti la oferta care ii face pe romani să isi piardă economiile din conturi! Directorul National de Securitate Cibernetică lansează un avertisment cu privire la o nouă m ...

Simboluri fasciste lipite pe o sinogogă din București. Autorul a fost trimis în judecată
11/03/2025 14:00

Procurorii de la Parchetul de pe langă Curtea de Apel Bucuresti au trimis in judecată un bărbat, acuzat că a lipit simboluri fasciste ale Miscării Legionare pe usile unei sinagogi din Capitală. Potrivit ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei