Conducerea Poliţiei Române a trimis la Brăila o echipă de la Direcţia Control Intern pentru a verifica modul în care poliţiştii au gestionat cazul femeii care a sunat la 112, cerând ajutor, iar ulterior a fost găsită moartă, alături de concubinul său

116789714-3048715208573026-6185457900783244075-o

Dimensiune font:

| 12-06-2024 14:30

Conducerea Poliţiei Române anunţă că a trimis deja la Brăila o echipă de la Direcţia Control Intern pentru a verifica modul în care poliţiştii de acolo au gestionat cazul femeii din comuna Mircea Vodă care a sunat la 112, cerând ajutor şi afirmând că este în pericol, şi care a fost găsită moartă a doua zi, alături de concubinul său.


”Conducerea Poliţiei Române a dispus, încă de ieri, 11 iunie, trimiterea unei echipe din cadrul Direcţiei Control Intern, pentru a efectua verificări cu privire la modul de gestionare a cazului. În această dimineaţă, echipa de poliţişti a ajuns la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila şi a demarat verificările”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Poliţiei Române, în legătură cu evenimentul din judeţul Brăila în urma căruia o femeie şi un bărbat au fost găsiţi decedaţi, cu urme de violenţă.
Cadavrele a două persoane – o femeie şi un bărbat – au fost găsite, marţi, într-un imobil din judeţul Brăila, cu urme de violenţă. Poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă. Anterior, femeia ar fi sunat la 112 şi, strigând, a afirmat că se află în pericol, dar nu a mai oferit alte detalii. Deşi poliţiştii s-au deplasat către locul unde s-a făcut localizarea apelului, femeia nu fost găsită, nici locul exact de unde a sunat, în niciun imobil din zonă nefiind semnalat scandal.

”La data de 10 iunie a.c., ora 12:31, la Dispeceratul SNUAU 112 Brăila a fost înregistrat un apel telefonic, în care se aude o femeie care ţipă şi spune că se află în pericol, fără a preciza date privind identitatea sau locul în care se află. Apelul la 112 a fost însoţit de date de localizare. Imediat, în localitatea Mircea Vodă au fost dirijate două echipe din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Ianca, pentru a efectua verificări. În urma verificărilor efectuate, nu au fost obţinute date care să confirme faptul că în zonă ar fi avut loc un conflict. Nu se auzeau zgomote şi nici vreun conflict în derulare, la imobilele din zona respectivă”, a transmis, marţi, IPJ Brăila.

Sursa citată a precizat că s-au purtat discuţii cu locuitorii din zonă, pentru a încerca identificarea unui imobil unde ar fi avut loc un conflict, încercându-se, totodată, identificarea apelantei.

Poliţiştii le-au arătat locuitorilor din zonă numărul de telefon de pe care s-a sunat la 112, dar nimeni nu l-a recunoscut.

”Niciuna dintre persoane nu a putut oferi informaţii, care să ajute la identificarea locaţiei sau a apelantei. S-a încercat reapelarea postului telefonic fără rezultat, numărul fiind alocat unei cartele pre-pay neînregistrate. Din verificările efectuate şi datele deţinute, la acest moment, telefonul ar aparţine femeii, de 44 de ani, din comuna Mircea Vodă, însă la momentul efectuării verificărilor în teren, vecinii nu au putut furniza această informaţie”, a transmis sursa citată.

Poliţiştii au precizat că, marţi dimineaţă, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 de către o femeie cu privire la faptul că, într-un imobil din comuna Mircea Vodă, au fost găsite două cadavre care prezentau urme de violenţă.

”A fost stabilită identitatea acestora, fiind vorba de doi concubini, un bărbat, de 50 de ani, şi o femeie, de 44 de ani, ambii din comuna Mircea Vodă. Ambele cadavre au fost preluate de Servciul Judeţean de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării necropsiei. Cercetările continuă, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii au precizat că anterior evenimentului nu au mai existat sesizări în contextul violenţei domestice în care să fi fost implicate vreuna dintre cele două persoane. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Cât a ajuns ajutorul de înmormântare acum, după noua lege a pensiilor. Au fost modificate inclusiv condițiile de acordare
16/11/2024 13:36

 Odată cu noua lege a pensiilor, s-au modificat si ajutorul de inmormantare. Încă două categorii de romani vor primi banii dati de stat, pentru astfel de situatii. Familiile lor vor incasa sumele, ...

A început procesul polițistului care a torturat un bărbat
13/11/2024 15:01

Poliţistul local din Arad care a fost trimis in judecată in urmă cu un an pentru că ar fi torturat un bărbat, care a murit ulterior, a contestat probele administrate la primul termen al procesului, care a ...

Șpagă la Pușcăria Bistrița. Un agent a fost prins în flagrant
13/11/2024 14:46

Un agent de poliţie penitenciară din cadrul Penitenciarului Bistriţa a fost prins in flagrant in timp ce primea suma de 1.500 de euro pentru a interveni pe langă organele judiciare, in vederea eliberării c ...

El este Bogdan, românul din Cluj care gătește pentru Donald Trump. Lucrează de 19 ani pentru familia viitorului președinte al SUA, în Mar-a-Lago
12/11/2024 11:40

 Donald Trump are o locuintă impresionantă in Mar-A-Lago si o multime de angajati care lucrează pentru familia lui. Printre ei este si Bogdan, un roman din Cluj care găteste pentru Donald Trump de 19 a ...

 Vapingul, interzis total în Anglia
11/11/2024 19:19

Tigările electronice de unică folosintă vor fi interzise total in Anglia si Tara Galilor din vara anului viitor. Vanzarea acestor produse va fi ilegală, iar reprezentantii industriei de profil sust ...

Un nou scandal pentru Jamie Oliver. Ultima sa carte de bucate pentru copii va fi retrasă de la vânzare în Australia
11/11/2024 15:54

Celebrul bucătar britanic Jamie Oliver retrage de la vanzare cartea sa pentru copii in urma criticilor aduse de aborigenii din Australia, care l-au acuzat că este ''lipsit de respect'' faţă de istoria comun ...

Șaspte români au murit în inundațiile din Valencia
10/11/2024 11:30

Alţi trei cetăţeni romani au fost confirmaţi ca fiind decedaţi in urma inundaţiilor care au afectat Comunitatea Valenciană, in Spania, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Pană in prezent, şap ...

Produsele importate pot fi contaminate cu bacterii periculoase
10/11/2024 11:29

Produsele importate pot fi contaminate cu bacterii periculoase, este avertismentul specialistilor de la Comisia Europeană care analizează mărfurile. Potrivit raportului oficialilor, merele, perele, rosiile s ...

Portret realizat de un robot, vândut la licitație cu peste 1 milion de dolari
08/11/2024 13:30

Un portret al lui Alan Turing creat de un robot a fost vandut la licitaţie cu peste 800.000 de lire sterline (1,08 milioane de dolari) scriind astfel istorie, relatează vineri DPA/PA Media. Robotul Ai-Da a d ...

Polițiști din București, răniți de un șofer beat
08/11/2024 13:01

Doi politisti aflati in timpul liber au fost răniti intr-un accident rutier produs pe un bulevard din Sectorul 1 al Capitalei. Masina in care se aflau a fost lovită de un vehicul in timp ce stationa la semafo ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei