Imaginea disperării: O asistentă medicală plânge lângă șoferul mort într-un accident
Dimensiune font:
Un șofer de 73 de ani a murit duminică într-un accident în Teleorman, la Cosmești, iar o asistentă medicală venită la locul impactului a izbucnit în lacrimi lângă victimă. Imaginea a devenit virală și a fost distribuită de sute de persoane pe rețelele de socializare.
„Durerea neputinței: Asistenta medicală de la ambulanța Teleorman, plângând la un accident mortal lângă Videle, 20 februarie 2022. ? Victima prezenta leziuni incompatibile cu viața, fără posibilitate de resuscitare. Elicopterul SMURD a fost chemat degeaba de la București In judetul nostru se petrec accidente aproape zilnic, multe fiind grave”, este textul care însoțește fotografia publicată pe grupul de Facebook „Alexandria, Teleorman România”.
Potrivit ISU Teleorman, accidentul s-a produs duminică, în jurul orei 8.50, pe raza localității Cosmești. Un autoturism a intrat într-un cap de pod, iar în interior a rămas o victimă încarcerată, șoferul în vârstă de 73 de ani.
Pentru gestionarea acestei situații de urgență, la fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Videle, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, un echipaj din cadrul SAJ Teleorman și elicopterul SMURD din municipiul București.
Din nefericire, echipajele medicale nu au putut face nimic pentru victimă, un bărbat de 73 de ani, deoarece prezenta leziuni incompatibile cu viața. Bărbatul a fost scos din caroseria deformată de pompieri, cu ajutorul echipamentelor de descarcerare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau