Peste 650.000 de persoane au vizitat cea mai mare expoziție a lui Johannes Vermeer
Dimensiune font:
Aproximativ 650.000 de vizitatori au trecut pragul celei mai mari expoziţii de până acum cu lucrări ale pictorului Johannes Vermeer (1632 - 1675), organizată de Rijksmuseum din Amsterdam. Această expoziţie a devenit astfel cea mai vizitată din istoria prestigiosului muzeu.
Începând cu luna februarie au fost expuse 28 dintre cele 37 de pânze rămase ale maestrului olandez din Delft, printre acestea aflându-se şi numeroase opere împrumutate din colecţii internaţionale - în special din Germania, de la Gemäldegalerie din Berlin, precum şi de la Gemäldegalerie Alte Meister din Dresda, galerii specializate în opera vechilor maeştri, dar şi de la Städel Museum din Frankfurt.
Niciodată până acum nu au fost prezentate atât de multe pânze semnate Vermeer în cadrul aceleiaşi expoziţii.
Expoziţia Vermeer s-a deschis la 10 februarie. Datorită uriaşului interes de care s-a bucurat în rândul iubitorilor de artă, muzeul a luat decizia de a extinde orele de vizită până la 23:00.
În legătură cu expoziţia, pânzele lui Vermeer au fost studiate extensiv de către specialişti în artă. Patru dintre pânze vor fi studiate în continuare, conform Rijksmuseum.
Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau