Președintele Germaniei va susţine un discurs în plenul Parlamentului pe 24 mai
Dimensiune font:
Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, va adresa, pe 24 mai, începând cu ora 16,00, un mesaj Parlamentului României reunit în şedinţă comună.
Evenimentul a fost aprobat, miercuri, de Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.
În perioada 24-26 mai, Frank-Walter Steinmeier va efectua o vizită de stat în România.
Într-un memorandum intern analizat de Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor se arată că organizarea şedinţei comune are "în vedere strânsul parteneriat şi excelentele legături existente între România şi Republica Federală Germania, dialogul bilateral constructiv dezvoltat pe multiple dimensiuni, inclusiv în plan parlamentar, precum şi dorinţa comună de a continua parcursul ascendent al colaborării".
Potrivit memorandumului, la şedinţa comună, Frank-Walter Steinmeier va ţine un discurs, la care vor asista şi reprezentanţii Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau