Şeful Biroului pentru Imigrări Caraş-Severin, reţinut de DNA
Dimensiune font:
Şeful Biroului pentru Imigrări al judeţului Caraş-Severin, Vali Mitruş, a fost reţinut de procurorii DNA Timişoara, în timp ce alţi doi funcţionari ai instituţiei şi administratorul unei firme au fost plasaţi sub control judiciar. Aceştia sunt suspectaţi de mai multe infracţiuni, între care luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic, în dosarul care vizează constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi. Ei ar fi primit bani de la oameni de afaceri implicaţi în traficul de migranţi, între 2.100 lei şi 22.000 euro, pentru emiterea avizelor de muncă şi prelungirea nelegală a dreptului de şedere în România în cazul a peste 1.137 cetăţeni străini, majoritatea din Pakistan şi Bangladesh.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unor măsuri preventive, începând din 4 iunie, faţă de patru persoane, în dosarul care vizează infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada 2022-2023, de funcţionari publici din cadrul unor instituţii din judeţele Caraş-Severin şi Arad, în contextul îndeplinirii sau neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu în legătură cu migraţia persoanelor.
Astfel, a fost dispusă măsura reţinerii faţă de Vali Mitruş, şef al Biroului pentru Imigrări al Judeţului Caraş-Severin, şi măsura controlului judiciar faţă de Andrei-Cătălin Huniadi, Cristian-Arthur Oncică, funcţionari în cadrul Biroului pentru Imigrări Caraş-Severin, şi P.C.S., administrator al unei societăţi comerciale, anunţă, miercuri, DNA.
Procurorii arată că în sarcina celor 4 inculpaţi a fost reţinută comiterea unor infracţiuni de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic, comise în formă simplă şi continuată, forma participaţiei penale fiind autoratul, complicitatea şi instigarea.
”În prezenta cauză se desfăşoară cercetări cu privire la modalitatea în care angajaţi ai Biroul pentru Imigrări al Judeţului Caraş Severin ar fi încălcat, în schimbul unor sume de bani, dispoziţiile legale prevăzute, atât în legislaţia primară pe linie de migraţie, cât şi în normele metodologice stabilite pe linie de muncă, în legătură cu admisia, şederea şi dreptul la muncă al cetăţenilor străini pe teritoriul României. Concret, în perioada 2022-2023, direct sau prin intermediar, inculpaţii Mitruş Vali şi Huniadi Andrei Cătălin, cu ajutorul colegului lor, Oncica Cristian-Arthur, ar fi primit de la mai mulţi oameni de afaceri, printre care şi inculpatul P.C.S., implicaţi în migraţia ilegală, sume de bani cuprinse între 2.100 lei şi 22.000 euro şi alte foloase necuvenite, pentru emiterea avizelor de muncă şi prelungirea nelegală a dreptului de şedere în România în cazul a peste 1.137 cetăţeni străini, majoritatea din Pakistan şi Bangladesh (peste 80%), dar şi din Sri Lanka, India, Nepal şi Sudan”, scrie în comunicat.
Potrivit DNA, după emiterea avizelor de muncă, o parte dintre cetăţenii străini, care ar fi intrat în ţară, ar fi fost preluaţi de reprezentanţii societăţilor pentru care ar fi fost eliberate documentele respective, cazaţi fără forme legale în diferite locaţii şi plasaţi în mod nelegal pentru a munci la alte societăţi. Ceilalţi ar fi fost preluaţi direct de persoane care ar fi făcut parte din reţelele de traficanţi de migranţi şi călăuziţi spre state din Vestul Europei, trecând ilegal frontiera de stat a României.
În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau