Singura femeie din SUA condamnată la moarte ar putea fi executată pe 12 ianuarie. Ea a ucis o gravidă și i-a smuls bebelușul din pântec

Dimensiune font:

| 02-01-2021 11:55

Curtea de apel federală din SUA a deschis calea execuţiei singurei femei de pe lista autorităţilor federale de condamnaţi la moarte, anulând un ordin de anul trecut.Decizia a fost luată vineri de Curtea de Apel din Districtul Columbia, care a ajuns la concluzia că un alt tribunal a greşit atunci când a amânat data execuţiei Lisei Montgomery, informează CNN.

Singura femeie din SUA condamnată la moarte ar putea fi executată pe 12 ianuarie
Iniţial, Lisa Montgomery ar fi trebuit să fie executată în complexul federal din Terre Haute, Indiana, în 8 decembrie, dar execuţia a fost amânată după ce avocaţii femeii au contractat Covid-19 vizitându-şi clienta.

Unul dintre judecători a considerat că Biroul Penitenciarelor nici măcar nu putea să reprogrameze execuţia lui Montgomery până cel puţin la 1 ianuarie. Însă curtea de apel nu a fost de acord cu acest lucru.

Meaghan VerGow, avocata lui Montgomery, a declarat că echipa sa va cere ca acest caz să fie reanalizat şi că femeia condamnată la moarte nu ar trebui să fie executată la 12 ianuarie.

Montgomery a fost condamnată la moarte pentru că a ucis-o pe Bobbie Jo Stinnett (23 de ani), în decembrie 2004, într-o localitate din Missouri.Ea a folosit o sfoară pentru a o strangula pe Stinnett, care era însărcinată în opt luni.

Apoi, femeia a scos bebeluşul din pântecul tinerei folosind un cuţit de bucătărie. Lisa Montgomery a luat bebeluşul, o fetiţă, şi a încercat să convingă lumea că este copilul ei. Avocaţii lui Montgomery şi-au bazat apărarea pe faptul că femeia ar suferi de o boală psihică.

Ultima femeie executată de guvernul SUA a fost Bonnie Heady, într-o cameră de gazare din Missouri, în 1953. 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
Comuna Timisesti, judetul Neamt  vinde prin licitatie publica terenuri: 2.340 mp. intravilanul  satului Dumbrava. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, cu sediul in sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt, telefon 0233/787.050, fax 0233/787.050, e-mail: timisesti@ nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata totala de 2.340 mp, avand carte funciara 52140 si numar cadastral 52140, identificat astfel: teren situat in intravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 512 mp si teren situat in extravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 1.828 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 12/11.03.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.04.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 15.04.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 16.04.2025, ora 11.00, la sediul Caminului Cultural Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de Contencios Administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/219.493, fax 0233/210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.03.2025.
Un militar de la Batalionul 24 Infanterie
24/03/2025 13:30

Un militar de la Batalionul 24 Infanterie "Scorpionii Cenusii" din Targu Jiu a fost găsit impuscat in cap, in această dimineată. "Militarul a fost detasat de la Batalionul 26 Infanterie Craiov ...

Studenți români în centrul unor scandaluri din Anglia. Sunt acuzați că iau împrumuturi pentru studii și se lasă de școală
23/03/2025 18:55

Mii de studenti, printre care si romani, sunt suspectati că au fraudat sistemul de imprumuturi pentru studii din Marea Britanie si au obtinut sume considerabile fără intentia de a urma cursuri universitare. ...

22 martie, Ziua Internațională a Apei
22/03/2025 08:40

Ziua mondială a apei este marcată in fiecare an, la 22 martie. Apa este un element esential in sustinerea vietii, este vitală pentru crearea de locuri de muncă si sprijinirea dezvoltării economice, sociale ...

Sentința desființată: Dan Diaconescu, condamnat pentru act sexual cu minor, își reia procesul la Tulcea
21/03/2025 15:20

Sentinta prin care Dan Diaconescu a fost condamnat la inchisoare cu executare pentru act sexual cu un minor este desfiintată, după ce Curtea de Apel Constanta a admis, vineri, cererea de strămutare a proce ...

Influencerul Bogdan Peşchir, cel care i-a finanţat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost reţinut
21/03/2025 09:41

Influencerul Bogdan Peşchir, cel care i-a finanţat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost reţinut joi seara pentru 24 de ore, intr-un dosar legat de săvarşirea infracţiunii de corupere a alegăto ...

Dosarul ”Colectiv 2” din nou pe masa procurorilor
21/03/2025 08:43

Dosarul ”Colectiv 2” din nou pe masa procurorilor, la 10 ani de la tragedie. Se reia ancheta pentru conditiile din spitale si transferurile rănitilor. 65 de oameni au murit dintre care 37 in spita ...

Scandal la Dumbrăvița. Influencerul Alin Borcan s-a filmat cu o armă după perchezițiile Poliției
20/03/2025 12:04

Unul dintre influencerii vizati de perchezitiile desfăsurate joi, 20 martie 2025, Alin Borcan, din Dumbrăvita, judetul Timis, a starnit controverse după ce a iesit in fata casei sale pe jumătate dezbrăcat ...

Bărbat cu handicap, închis într-o cușcă de către propria mamă
18/03/2025 13:45

O femeie din oraşul Borşa şi-a inchis fiul cu handicap intr-un spaţiu metalic improvizat, confecţionat artizanal, lipsindu-l de libertate, a informat, marţi, purtătorul de cuvant al Inspectoratului de Po ...

Unul din zece deținuți străini aflați în închisorilor din Sicilia este român
18/03/2025 13:22

Aldo Di Giacomo, secretarul general al unuia dintre cele mai mari sindicate ale politistilor din Italia, a declarat că inchisorile din Sicilia sunt „cele mai rele din Europa” si „aproape la f ...

Contabila Teatrului Bulandra, acuzată că a furat aproape 800.000 de euro din casieri. A fost trimisă în judecată
18/03/2025 13:19

Contabila-sefă a Teatrului Bulandra a fost trimisă in judecată de procurori pentru săvarsirea infractiunii de delapidare cu consecinte deosebit de grave, după ce si-a insusit peste 3,9 milioane lei (aproap ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei