Un faimos şef al mafiei siciliene, arestat în timp ce sărbătorea Paştele cu familia sa
Dimensiune font:
Un prânz de Paşte s-a dovedit a fi fatal pentru un faimos şef al mafiei siciliene. Giuseppe Calvaruso, un mafiot care s-a întors recent din Brazilia, a fost arestat de poliţişti în timp ce sărbătorea Paştele cu familia sa, în apropiere de Palermo, informează luni agenţia de presă APA.
Alţi trei mafioţi au fost de asemenea încătuşaţi, a raportat poliţia. Extorcarea, agresiunile şi răpirile sunt câteva dintre infracţiunile atribuite de către procurorii din Palermo celor patru gangsteri, potrivit agerpres.ro.
Calvaruso a rămas o lungă perioadă de timp în Brazilia pentru a se ocupa de activitatea criminală a Cosa Nostra. În calitate de naş al mafiei, el a soluţionat disputele dintre membrii familiei şi a asigurat "ordinea publică" pe teritoriul său, au spus anchetatorii.
Printe altele, Calvaruso a garantat siguranţa şi întreţinerea familiilor mafioţilor încarceraţi. Oameni de afaceri şi antreprenori au apelat la el pentru a primi permisiunea de a începe o afacere sau de a soluţiona diverse dispute. Potrivit anchetatorilor, naşul mafiei a preluat "rolul surogat" al instituţiilor statului.
Calvaruso a făcut afaceri şi în străinătate, cu companii care au investit sume imense de capital în industria hotelieră şi de construcţii din Sicilia. Ancheta a dezvăluit, de asemenea, o serie de extorcări, menite să constrângă proprietarii de clădiri care au nevoie de renovare să apeleze la companii de construcţii deţinute de fapt de Calvaruso.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau