A murit Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei'

000000  ULTIMA-ORA

Dimensiune font:

| 15-04-2024 13:04

Costel Corduneanu, una dintre cele mai cunoscute figuri ale lumii interlope din Iași și liderul clanului Corduneanu, cunoscut și sub numele de "Ștefan cel Mare al Moldovei" sau 'Stăpânul Moldovei' a încetat din viață astăzi, 15 aprilie 2024. Acesta a ajuns unul dintre cei mai de temuţi capi ai lumii interlope din România, după ce şi a încheiat cariera de sportiv de performanţă, ajungând să reprezinte România chiar la Olimpiadă.


Corduneanu a fost internat într-un spital din Târgu Mureș de mai multe săptămâni, după ce a suferit o intervenție chirurgicală la cord. Se știa că liderul interlop din Iași avea probleme medicale de mai mult timp, iar recent, fratele său, Vasile Călin, a fost internat la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași după ce a suferit un infarct.
 

 

În luna martie a acestui an, Costel Corduneanu a trecut prin momente critice, fiind la un pas de moarte, însă medicii au reușit să-i salveze viața printr-o intervenție chirurgicală complicată.


Ulterior, conform informațiilor furnizate de CANCAN, temutul interlop Costel Corduneanu a fost afectat de o hemoragie internă, după operația din luna martie. Însă, din nou, medicii au intervenit în ultimul moment și au reușit să-l stabilizeze pe cunoscutul interlop.

Liderul clanului Cordunenilor a reprezentat România la Olimpiadă

 

Pe platformele de socializare, membrii familiei sale au început să transmită mesaje de condoleanțe. Nepotul lui Costel Corduneanu a transmis: "Dumnezeu să te ierte, unchiule! Ai fost, ești și vei rămâne în inimile noastre! Regele nostru".

 
"Stăpânul Moldovei" a fost anterior campion mondial la lupte și subofițer în cluburile Steaua și Dinamo Brașov, înainte de a intra în lumea interlopă și de a deveni unul dintre cei mai temuți lideri de clan din România.

Costel Corduneanu a fost campion mondial la cadeți și a participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice, ocupând locul 9 la Barcelona, ​​1992 și locul 14 la Atlanta, 1996. La JO de la Atlanta din 1996, și fratele său, Gheorghe Corduneanu, a participat și a obținut locul al șaptelea la lupte libere, categoria 48 kg.

 

A murit Costel Corduneanu
Costel Corduneanu este considerat unul dintre cei mai importanți lideri interlopi din zona Moldovei și ar fi avut legături strânse cu mafia rusă.

Conform afirmațiilor sale, i s-ar fi făcut o propunere de a se alătura temutei organizații criminale cu titlul de hoț în lege (vor v zakone), ceea ce i-ar fi conferit statut de membru cu drepturi depline și ar fi trebuit să reprezinte interesele mafiei ruse pe teritoriul României.

De asemenea, se spune că Costel Corduneanu avea tatuate pe umeri celebrele stele specifice hoților în lege, însă se pare că aceste tatuaje au fost realizate la cererea sa, într-un salon de tatuaje din România. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Singura țară din lume care nu are semafoare! Iată ce reguli au de respectat cetățenii
24/11/2024 17:31

Singura tară din lume care nu are semafoare este Bhutan. Gandul că o tară intreagă ar putea functiona fără semafoare pare aproape ireal, dar in Bhutan acest lucru a devenit posibil. Iată ce reguli au de ...

Controverse privind calitatea hârtiei buletinelor de vot. „E proastă. Trec ștampilele!”
24/11/2024 12:26

 Mai multi alegători din Iasi au reclamat calitatea slabă a hartiei buletinelor de vot, care pare să fi provocat probleme in momentul votării. Conform declaratiilor unor cetăteni, hartia este subtire, ...

Cutremur în Vrancea, în ziua votului. Update: Al doilea seism, la nici două ore după primul
24/11/2024 11:02

 Update: Un al doilea cutremur a avut loc duminică dimineaţa in Vrancea. Cel de-al doilea cutremur, cu magnitudinea de 3,5, s-a produs la ora locală 08:43, in judeţul Vrancea, la adancimea de 64,5 kilo ...

Țara care tocmai a descoperit că stă pe un zăcământ de aur de peste 80 de miliarde de dolari
23/11/2024 14:50

 Geologii au identificat peste 40 de filoane noi de aur situate la mai putin de 2.000 de metri sub pămant, in mina de aur Wangu din regiunea Pingjiang, ceea ce a adus resursele totale de aur din zona cent ...

Fostul procuror șef Valentin Iordan, condamnat la trei ani cu suspendare, după ce a fost prins beat pulbere la volan
21/11/2024 15:30

 În primă instantă, Valentin Iordan fusese condamnat cu suspendare. În apel, fostii colegi ai acestuia au cerut o pedeapsă cu executarea in regim de detentie. Putin a lipsit ca magistratii C ...

Un film de Crăciun, primul în topul încasărilor din week-end. BIletele au adunat aproape 35 de milioane de dolari
18/11/2024 11:51

„Red One”, o comedie de acţiune de Crăciun cu Dwayne „The Rock” Johnson in rolul şefului securităţii lui Moş Crăciun, a obţinut incasări de 34,1 milioane de dolari in cinematogr ...

O navă de croazieră oferă o călătorie de 4 ani în jurul lumii pentru a „scăpa” de politică și de noul preşedinte
18/11/2024 10:16

O navă de croazieră oferă o călătorie de 4 ani in jurul lumii pentru a „scăpa” de politică si de noul preşedinte Compania de croazieră Villa Vie Residences a oferit rezidentilor americani ...

VIDEO Daneza Victoria Kjaer Theilvig a câștigat Miss Universe 2024. Cine a reprezentat România
17/11/2024 11:13

      Victoria Kjaer Theilvig   Victoria Kjaer Theilvig din Danemarca a fost incoronată sambătă seară Miss Universe 2024. Este prima daneză din istorie care caşt ...

Cum arată vestiarul naționalei din Kosovo, după ce echipa a părăsit Arena Națională. Imagini
16/11/2024 10:51

    Vestiarul jucătorilor din Kosovo arată dezolant, după ce jucătorii au părăsit Arena Natională. Reamintim că jucătorii kosovari au iesit de pe teren la indemnul căpitanului Amir R ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei