Amendă de 10.000 de lei pentru aberațiile unui preot și ale Danei Budeanu despre primarul Sectorului 1

dana-budeanu

Dimensiune font:

| 11-11-2021 11:45

 Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat, miercuri, postul România TV, cu o amendă de 10.000 de lei din cauza încălcării prevederilor legislaţiei audiovizuale prin difuzarea unor afirmaţii xenofobe ale preotului Valentin Guia şi ale unor declaraţii ale Danei Budeanu despre primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.


Întrunit în şedinţă publică, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a sesizărilor primite şi a decis să aplice o amendă de 10.000 de lei postului România TV, deoarece radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 47 alin. (2), ale art. 64 alin. (1) lit. a) precum şi pe cele ale art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului la difuzarea emisiunilor "Ştirile România TV" din data de 5 iulie, ora 15,00, şi "Breaking News" din 31 iulie, orele 21,00 şi 22,00, potrivit unui comunicat al CNA.

Propunerea afost făcută de Dorina Rusu (membru CNA), care a calificat afirmaţiile preotului Valentin Guia drept un "delir religios, antieuropean şi ultranaţionalist", împotriva sancţiunii votând Monica Gubernat, Valentin Jucan şi Nicolae Bălaşa.

"Este un delir religios, antieuropean, naţionalist, ultranaţionalist şi vreau să vă întreb de ce moderatorul nu temperează. De ce nu intervine editorul pentru că nu poţi să-l laşi aşa să spună orice. (...) De asemenea, aş vrea să vă întreb care e motivul pentru care, văzând ce spune Dana Budeanu în acea intervenţie a ei online, dumneavoastră aţi preluat-o în emisiunea de pe 31 a şaptea, în care a spus că Clotilde Armand este 'animală, nesimţită'? Eu înţeleg că oamenii sunt supăraţi că sunt şobolani şi nu se ridică gunoiul, dar asta nu înseamnă că la emisiunile de televiziune trebuie să fie preluate materiale cu acest tip de limbaj", a spus Dorina Rusu.

Reprezentantul postului România TV, Roxana Niculescu, a susţinut că remarcile preotului nu făceau obiectul reclamaţiei, fiind deja discutate într-o şedinţă anterioară a Consiliului.

"Dacă vă uitaţi, reclamaţia era făcută pentru ora 21,00. Colegii dumneavoastră de la monitorizare au dus mai departe şi au căutat şi în ora 22,00. Şi am spus de la început că e un deja vu. Subiectul era parada din 15 august pe care l-aţi analizat, da? (...) Este vorba de luna iulie, iar acest subiect al paradei din 15 august s-a mai discutat. Dacă este acum să luăm fiecare emisiune şi separat, o facem", a spus Niculescu.

Întrebată de Monica Gubernat la ce face referire când se referă la xenofobie, Dorina Rusu a răspuns: "Aşa cum e prezentată în această intervenţie a preotului, Uniunea Europeană este un organism străin, care încearcă să ne impună nouă ceva şi noi suntem în genunchi; şi noi trebuie să ne revenim şi să fim demni şi să nu mai acceptăm să nu mai fie Sodoma şi Gomora peste noi. Deci, din cauza a ce se întâmplă la Comunitatea Europeană. Sigur că şi noi suntem europeni, dar dânsul nu consideră aşa. Dânsul consideră că este un element străin, care vrea să ne impună nouă şi noi nu trebuie să stăm în genunchi".

Codul de reglementare a conţinutului audiovizual stipulează în articolul 47 - (2) că "este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări rasiste, antisemite sau xenofobe".

Articolul 40 - (2) din acelaşi Cod prevede că, "în cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile". "În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt. (...) (5) Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă", se arată în Cod.

Totodată, art. 64 - (1) din Codul audiovizualului precizează că "în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă".

În aceeaşi şedinţă au fost sancţionate cu somaţie publică:

* România TV pentru emisiunea "România la raport" din 14 iulie, difuzată fără a se ţine cont de dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului;

* Telestar 1 pentru încălcarea prevederilor art. 27 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 şi ale art. 135 alin. (4) din Codul audiovizualului (monitorizare: perioada 7 - 8 iulie)

În urma analizării rapoartelor întocmite de Direcţia Control, membrii Consiliului au decis să sancţioneze cu câte o somaţie publică posturile:

* Turda TV (Turda/Cluj) pentru că nu a respectat dispoziţiile art. 40 alin. (2) la difuzarea, în cadrul ediţiei informative din data de 6 iulie, a ştirii cu titlul "Opoziţia nu vrea bani publici pentru sportul turdean - Primarul promite sprijin necondiţionat pentru sportivi";

* NCN (Cluj-Napoca/Cluj) pentru emisiunea "Vroom vroom" din 23 septembrie, în cadrul căreia au fost încălcate prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului, potrivit cărora: "Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii: a) să poată fi uşor identificate ca atare, comunicările audiovizuale cu conţinut comercial mascat fiind interzise". La stabilirea sancţiunii s-a reţinut şi nerespectarea dispoziţiilor art. 18 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului ("Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă: (...) b) scene de sex, limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscene").

SURSA: Agepres

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Cazinourile de Realitate Virtuală: Revoluționând Viitorul Jocurilor de Noroc
07/11/2024 08:44

Explorează Cazinourile de Realitate Virtuală: Viitorul Jocurilor de Noroc Cazinourile de realitate virtuală (VR) redefinesc jocurile de noroc, oferind o experientă captivantă si imersivă. Roobet, o p ...

Ce văd pisicile când privesc în gol: explicația fascinantă a acestui comportament
06/11/2024 19:04

   Esti proprietar de pisici si ai observat că, uneori, felinele tale privesc intens in gol sau un perete, aparent fără motiv? Ai putea crede că văd ceva misterios, ba chiar o fantomă! Totu ...

Pisicile și răul de mașină: de ce sunt stresate și cum le putem ajuta? 5 soluții pentru călătorii plăcute cu animalul de companie
06/11/2024 18:52

 Pentru majoritatea pisicilor, o călătorie cu masina echivalează cu stres si anxietate. Spre deosebire de caini, care se bucură, de cele mai multe ori, de plimbări, pisicile ajung rareori in masină d ...

Secretele unei case ordonate: sfaturi simple pentru un spațiu aerisit
05/11/2024 15:27

Secretele unei case ordonate: sfaturi simple pentru un spatiu aerisit O casă ordonată şi aerisită iţi va aduce mult mai mult decat un decor estetic. Spaţiul in care trăieşti iţi influenţează st ...

Vor fi plantate peste 700.000 de flori în municipiul Iași, pentru a înflori la primăvară. Iată ce tipuri sun
05/11/2024 11:38

 În această perioadă, vor fi plantate peste 700.000 de flori de către muncitorii de la Servicii Publice. Acestea vor infrumuseta orasul la primăvară Ca in fiecare toamnă, spatiile verzi sunt p ...

Regele florilor - Trandafirul, floarea minunată care a inspirat numeroşi poeţi, pictori sau grădinari
04/11/2024 11:40

Regele florilor - Trandafirul, floarea minunată care a inspirat numeroşi poeţi, pictori sau grădinari. Cu toţii ştim că trandafirul este un simbol al frumuseţii, al păcii şi un deosebit dar al natu ...

Lista avantajelor și dezavantajelor utilizării travertinului în interior
04/11/2024 10:29

Lista avantajelor si dezavantajelor utilizării travertinului in interior Te intrebi cum arată travertinul intr-o locuintă modernă sau cum se comportă acest material in timp? Vrei să afli care sunt plus ...

De ce animalele de companie dorm lângă ușă. Cele 6 motive din spatele acestui comportament surprinzător
03/11/2024 17:21

    De cate ori deschizi usa dormitorului sau de la intrare, dai aproape mereu peste pisica ta, si, in mod firesc, iti faci griji că ati putea să vă accidentati, notează Creaturecli ...

Angela Similea trece prin momente grele: Unde este nevoită să locuiască legenda anilor ’70-’80
02/11/2024 15:49

  foto: Facebook, Angela Similea   Angela Similea, una dintre cele mai indrăgite si respectate artiste din muzica usoară romanească, trece prin momente dificile la varsta de 78 de ani. ...

Casa de bani a lui Gigi Becali ascunde o avere uriașă. Cine este omul de încredere al patronului FCSB care ține cheia de la seiful minune
02/11/2024 15:42

  Gigi Becali este considerat a fi unul dintre cei mai bogati romani, dar averea sa este un mister. Într-un interviu de acum ani buni, spunea chiar că ar cel mai instărit om din lume, dar info ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei