Lucruri interzise în bagajul de mână din avion. Ce nu ai voie sub nicio formă să iei cu tine

AVION  blue-air

Dimensiune font:

| 25-01-2022 09:48

in ultima vreme, foarte mulți oameni aleg transportul aerian atunci când călătoresc, mai ales pentru că astfel ajung mai rapid la destinație. Ba chiar mai mult de atât, conform statisticilor, acesta este și cel mai sigur mijloc de transport. Însă, există unele obiecte pe care nu ai voie să le iei cu tine atunci când călătorești cu avionul. Așadar, noi ți-am pregătit în următoarele rânduri o listă cu lucruri interzise în bagajul de mână din avion.


Lucruri interzise în bagajul de mână din avion

După cum bine știm, atunci când călătorești cu avionul ai dreptul la două tipuri de bagaje: unul de mână și unul de cală. Acesta din urmă este mai mare, iar călătorul poate transporta în el aproape orice. Pe de altă parte, bagajul de mână este mai mic și luat de către pasager în aeronavă, iar în cazul acestuia lucrurile sunt mai restrictive.

Mai întâi, este important să menționăm faptul că obiectele permise atât în bagajul de mână, cât și cel de cală sunt stabilite de organismele internaționale din aviația civilă. Însă, fiecare companie aeriană are poate avea și regulile proprii, iar unele situații pot fi puțin diferite. Află în rândurile de mai jos care sunt lucrurile interzise în bagajul de mână.

 

Conform regulilor general acceptate, lucrurile care sunt interzise în bagajul de mână sunt următoarele:
Obiecte cu vârf sau muchii ascuțite: tirbușoane, cuțite, foarfece, bricege, seringi, ace, aparate/lame de ras;
Arme sau dispozitive care lansează proiectile: muniție, rachete, canistre cu fum, arme cu bile, arme din artele marțiale, catapulte, arbalete, pistoale;
Unelte: topoare, funii, cabluri, ciocane, bare metalice, unelte universale, cuțite cu deschidere automata, mașini de găurit, șurubelnițe;
Echipamente sportive și de camping precum: butelii de gaz, skateboard-uri, arcuri cu săgeți, crose de golf sau de hochei, schiuri, torțe cu gaz, patine cu rotile, lansete etc.
Substanțe si dispozitive explozive și incendiare: aprinzătoare, detonatoare, dinamită, artificii, torțe, petarde, grenade, mine, explozibil, gaz, combustibil lichid;
Dispozitive cu efect paralizant și substanțe chimice și toxice: spray-uri paralizante, stingătoare, acizi, baze, substanțe radioactive, otravă;
Obiecte contondente: bâte de baseball și softball, bastoane, echipamente specifice artelor marțiale.
Ce lucruri sunt interzise în bagajele de mână din avion
Ce lucruri sunt interzise în bagajele de mână din avion
După cum am menționat și anterior, fiecare companie aeriană în parte are propriul set de reguli. De asemenea, atât dimensiunea, cât și greutatea bagajului de mână din avion pot fi diferite de la un operator la altul. În concluzie, lucrurile interzise în bagajul de mână din avion sunt cele care pot fi folosite pentru a pune în primejdie siguranța pasagerilor și a aeronavei.

Bagajele de mână ale copiilor
Părinții știu cât de dificilă poate fi călătoria cu un copil, mai ales atunci când trebuie să ne încadrăm în limitele admise ale bagajului. Pentru a le atrage atenția și a le face călătoria mai plăcută, ar fi nevoie de câteva lucruri micuțe, cum ar fi creioane de colorat și hârtie, jucăria preferată sau unele jocuri educative. Ei bine, unele companii oferă celor mici daruri din acest punct de vedere.

De asemenea, companiile aeriene permit la bordul aeronavelor mâncarea pentru copiii mici, însă aceasta nu poate fi încălzită la bor. În acest context, părinții pot achiziționa oricând mese plătite, iar unii operatori le permit pasagerilor lor să solicite masa pentru copii, în timpul rezervării biletului 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Singura țară din lume care nu are semafoare! Iată ce reguli au de respectat cetățenii
24/11/2024 17:31

Singura tară din lume care nu are semafoare este Bhutan. Gandul că o tară intreagă ar putea functiona fără semafoare pare aproape ireal, dar in Bhutan acest lucru a devenit posibil. Iată ce reguli au de ...

Controverse privind calitatea hârtiei buletinelor de vot. „E proastă. Trec ștampilele!”
24/11/2024 12:26

 Mai multi alegători din Iasi au reclamat calitatea slabă a hartiei buletinelor de vot, care pare să fi provocat probleme in momentul votării. Conform declaratiilor unor cetăteni, hartia este subtire, ...

Cutremur în Vrancea, în ziua votului. Update: Al doilea seism, la nici două ore după primul
24/11/2024 11:02

 Update: Un al doilea cutremur a avut loc duminică dimineaţa in Vrancea. Cel de-al doilea cutremur, cu magnitudinea de 3,5, s-a produs la ora locală 08:43, in judeţul Vrancea, la adancimea de 64,5 kilo ...

Țara care tocmai a descoperit că stă pe un zăcământ de aur de peste 80 de miliarde de dolari
23/11/2024 14:50

 Geologii au identificat peste 40 de filoane noi de aur situate la mai putin de 2.000 de metri sub pămant, in mina de aur Wangu din regiunea Pingjiang, ceea ce a adus resursele totale de aur din zona cent ...

Fostul procuror șef Valentin Iordan, condamnat la trei ani cu suspendare, după ce a fost prins beat pulbere la volan
21/11/2024 15:30

 În primă instantă, Valentin Iordan fusese condamnat cu suspendare. În apel, fostii colegi ai acestuia au cerut o pedeapsă cu executarea in regim de detentie. Putin a lipsit ca magistratii C ...

Un film de Crăciun, primul în topul încasărilor din week-end. BIletele au adunat aproape 35 de milioane de dolari
18/11/2024 11:51

„Red One”, o comedie de acţiune de Crăciun cu Dwayne „The Rock” Johnson in rolul şefului securităţii lui Moş Crăciun, a obţinut incasări de 34,1 milioane de dolari in cinematogr ...

O navă de croazieră oferă o călătorie de 4 ani în jurul lumii pentru a „scăpa” de politică și de noul preşedinte
18/11/2024 10:16

O navă de croazieră oferă o călătorie de 4 ani in jurul lumii pentru a „scăpa” de politică si de noul preşedinte Compania de croazieră Villa Vie Residences a oferit rezidentilor americani ...

VIDEO Daneza Victoria Kjaer Theilvig a câștigat Miss Universe 2024. Cine a reprezentat România
17/11/2024 11:13

      Victoria Kjaer Theilvig   Victoria Kjaer Theilvig din Danemarca a fost incoronată sambătă seară Miss Universe 2024. Este prima daneză din istorie care caşt ...

Cum arată vestiarul naționalei din Kosovo, după ce echipa a părăsit Arena Națională. Imagini
16/11/2024 10:51

    Vestiarul jucătorilor din Kosovo arată dezolant, după ce jucătorii au părăsit Arena Natională. Reamintim că jucătorii kosovari au iesit de pe teren la indemnul căpitanului Amir R ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei