Onoda, „10.000 de nopți în junglă”, povestea soldatului care a prelungit al Doilea Război Mondial până în 1974

 

Timp de mai bine de trei decenii, Onoda a continuat să execute ordinele generalilor dispăruți, ducând un război care se terminase de mult.
Până în 1974, Onoda a rămas înrădăcinat în jungla de pe insula Lúbang, în Filipine, hărțuind inamicii care se întorseseră acasă cu ani în urmă.
O poveste care vine în prezent în cinematografe cu titlul „Onoda, 10.000 de nopți în junglă”.
Timp de mai bine de trei decenii, Onoda a continuat să execute ordinele generalilor dispăruți, ducând un război care se terminase de mult.

Milioane de oameni au murit pentru războaie absurde, pentru ideologii criminale, pentru bucăți inerte de pământ. Conducătorii i-au onorat și filozofii i-au înălțat – «adevăratul soldat nu luptă pentru că urăște ceea ce are în fața lui, ci pentru că iubeşte ceea ce a lăsat în urmă”, a scris Chesterton — dar nimeni nu-i observase pe cei lăsaţi în urmă. Există și mai multe cazuri extreme de bărbați ignorați de istorie. De exemplu cel al japonezului Hiroo Onoda, care este unul dintre cazurile cele mai radicale.

Până în 1974, Onoda a rămas înrădăcinat în jungla de pe insula Lúbang, în Filipine, hărțuind inamicii care se întorseseră acasă cu ani în urmă. O poveste care vine în prezent în cinematografe cu titlul „Onoda, 10.000 de nopți în junglă”.

Odiseea fantomatică a lui Onoda este adusă pe ecran de cineastul francez Arthur Harari, care s-a angajat în aventura călătoriei în Cambodgia (în Filipine filmările erau mai complexe) pentru a regiza o armată de actori japonezi (cu care abia putea comunica) pentru a povesti, cu pretenții de Kurosawa, Herzog și John Ford, cei treizeci de ani în care soldatul Onoda și-a pierdut tinerețea și aproape capul.

„Tema filmului este cea care provoacă aceste nume, nu că eu sunt la înălțime”, spune francezul, cu o smerenie neobișnuită. «Evident, mă simt flatat și sunt nume care îmi vin în minte ca spectator, ca pasionat de cinema. L-am avut în minte pe John Ford pentru exemplul lui de clasicism absolut, deși am vrut să stau departe de Herzog pentru că este un exemplu extrem de tip de film junglă care devine aproape psihedelic”, conchide el.