Prima comedie cu gay va fi lansată în 2022
Dimensiune font:
Filmul "Bros", prima comedie romantică ai cărei protagonişti vor fi doi bărbaţi gay şi care va fi produsă de un studio major de la Hollywood, va fi lansată pe marile ecrane în vara anului 2022, informează contactmusic.com.
Actorul Billy Eichner va fi protagonist, coscenarist şi coproducător al acestui film, în care rolurile principale vor fi interpretate de doi bărbaţi.
Noul film va fi produs de studioul Universal şi va fi lansat pe 12 august 2022.
"Voi face un film! Va ajunge în cinematografe pe 12 august 2022. Vă dau o veste şocantă: 'Bros' va fi prima comedie romantică despre doi bărbaţi gay produsă vreodată de un studio major şi, din câte se pare, eu sunt primul gay declarat care va scrie şi va juca rolul principal în propriul film produs de un studio. A durat doar 100 de ani! Mulţumesc, Hollywood! (sic)", a scris actorul american într-un mesaj publicat pe reţelele de socializare.
Billy Eichner va interpreta rolul unui partener dintr-un cuplu gay şi va scrie scenariul acestui film în colaborare cu regizorul acestui proiect, Nicholas Stoller.
El va fi şi coproducător, alături de Nicholas Stoller, Judd Apatow şi Joshua Church.
Billy Eicher s-a remarcat în câteva producţii populare de film şi televiziune, precum "Difficult People" şi "American Horror Story", fiind nominalizat la premiul Emmy pentru serialul în format scurt "Billy on the Street".
Actorul newyorkez, care este gay şi în viaţa reală, a devenit tot mai cunoscut în ultimii ani, după ce a apărut în sitcomul "Parks and Recreation" şi în remake-ul din 2019 al filmului "The Lion King".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau