Transfăgărășanul, blocat de pietre căzute de pe versanți
Dimensiune font:
Traficul rutier este restricţionat pe o singură bandă pe DN 7C Transfăgărăşan, între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac, din cauza unor căderi de pietre pe carosabil, a anunţat Centrul Infotrafic.
"Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că se circulă pe o singură bandă pe DN 7C Transfăgărăşan, din cauza unor căderi de pietre pe carosabil, la kilometrul 117, între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac, judeţul Sibiu. Se lucrează la degajarea drumului şi se estimează că circulaţia va reveni la normal în jurul prânzului", se arată într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, "în apropiere de Bâlea Lac, traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă, în zonă stratul de zăpadă fiind între 1 şi 5 cm şi de asemenea este prezent fenomenul de ceaţă, care scade vizibilitatea sub 100 de metri."
Turiştii care doresc să evite folosirea maşinii ca să urce la Bâlea Cascadă, la peste 2.000 de metri altitudine în masivul Făgăraş, pot folosi telecabina, dacă condiţiile meteo permit transportul în siguranţă pe cablu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau