Trupa Nirvana, acuzată de pornografie infantilă
Dimensiune font:
Dave Grohl a afirmat că Nirvana ar putea modifica coperta albumului „Nevermind” în cazul unor lansări viitoare după ce bărbatul care a apărut pe coperta discului, pe când era bebeluș, a intentat un proces pentru pornografie infantilă, relatează DPA și Agerpres.
„Am multe idei referitoare la modalitatea prin care am putea modifica acea copertă, dar mai vedem ce se întâmplă”, a declarat toboşarul formaţiei, în vârstă de 52 de ani, pentru publicaţia The Sunday Times.
„O să vă anunţăm. Sunt sigur că vom veni cu idei bune”, a spus acesta.
Spencer Elden, în vârstă de 30 de ani, a cărui poză de pe vremea când era bebeluş apare pe coperta albumului, a demarat în august o acţiune în instanţă împotriva lui Grohl, a altor membri Nirvana şi a mai multor case de discuri, afirmând că distribuţia la scară globală a albumului echivalează cu o „afacere de trafic sexual”.
„Nici Spencer, nici tutorii să legali nu au semnat niciodată un consimţământ prin care să autorizeze utilizarea vreunei imagini cu Spencer sau cu înfăţişarea sa şi cu siguranţă nu sub forma unor imagini de pornografie infantilă”, se precizează în documentele înaintate tribunalului.
După mai multe decenii petrecute în atenţia opiniei publice, Grohl a declarat pentru The Sunday Times că procesele îl obosesc pur şi simplu.
„La un moment dat, din nefericire, devine parte din viaţă”, a mărturisit el.
„Cred că există şi alte lucruri pe care să le aştepţi cu nerăbdare, iar viaţa înseamnă mult mai mult decât să te împotmoleşti în astfel de lucruri. Şi, din fericire, nu eu sunt cel care trebuie să se ocupe de întocmirea documentelor”.
Cu toate acestea, nu sunt planificate modificări cu prilejul relansării albumului „Nevermind” pe 12 noiembrie, la 30 de ani de la lansarea iniţială.
Materialul discografic a fost disponibil pe rafturile magazinelor de discuri începând cu 24 septembrie 1991 şi a avut un impact global. Trupa s-a destrămat după sinuciderea, în 1994, a solistului Kurt Cobain.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau