VESTE PROASTĂ pentru Gigi Becali. Decizia de reducere a pedepsei, AMÂNATĂ
Dimensiune font:
Magistraţii Tribunalului Constanţa au decis miercuri amânarea cu o săptămână în pronunţarea deciziei la contestaţia formulată de Gigi Becali pentru reducerea cu şase luni a perioadei de executare a pedepsei la care a fost condamnat.
Instanţa a amânat pronunţarea la cererea lui Becali, pentru că avocaţii acestuia nu au depus în termen documentele pentru contopirea pedepselor pe care le are de executat din Dosarul transferurilor de terenuri cu MApN şi din Dosarul Valiza.
Apărarea a cerut instanţei, în urmă cu peste o lună, să-i fie redusă pedeapsa cu închisoarea lui George Becali cu şase luni, invocând prevederile noului Cod Penal.
La termenul de judecată, când a fost prezentată cererea formulată de George Becali, acesta a explicat că a fost de bună credinţă în urmă cu şase ani, când a încercat să-i premieze pe jucătorii Universităţii Cluj-Napoca pentru ca aceştia să-şi apere corect şansele în faţa jucătorilor de la CFR Cluj-Napoca, astfel încât Steaua Bucureşti să câştige campionatul.
George Becali a fost trimis în judecată în Dosarul 'Valiza' în decembrie 2008, fiind acuzat de dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce a încercat să ofere 1,7 milioane de euro jucătorilor de la Universitatea Cluj-Napoca.
Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat la trei ani de detenţie în cazul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale, la care s-au adăugat alte şase luni după condamnarea în Dosarul 'Valiza'.
rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau