Vrei să scapi de cărțile pe care nu le mai dorești? Iată o soluție rapidă!

cumpar carti anticariat

Dimensiune font:

| 22-02-2023 12:32

O carte este o sursă importantă de relaxare și cunoaștere, însă vin anumite momente în viață când oamenii își doresc să se debaraseze de volumele care nu-și mai găsesc locul în biblioteca și în preferințele lor. Un motiv important care contribuie la necesitatea vânzării cărților este chiar era pe care o traversăm, în care multe persoane manifestă un interes deosebit pentru cărțile digitale.

Farmecul unei cărți în format fizic este însă unul special și nu va dispărea niciodată. Întotdeauna se vor găsi persoane care să adore să țină o carte în mâini, să-i răsfoiască paginile, să-i simtă mirosul și să-și imagineze prin câte povești și prin câte mâini a mai trecut la rândul ei. De aceea, este important ca volumele care nu mai sunt de dorit într-o casă sau într-un apartament să nu fie ținute în continuare degeaba pe rafturi, iar cea mai bună și profitabilă dintre opțiuni este vânzarea către un anticariat.

La ce anticariat se pot vinde cărțile și ce avantaje apar
De ce este un anticariat cea mai bună soluție, la ora actuală, pentru a renunța la cărțile din bibliotecă? În primul rând, aici sunt specialiști care pot evalua volumele și pot stabili un preț pe oferta de carte, iar în cazul în care ambele părți se pun de acord, tranzacția are loc instantaneu. Astfel, vânzătorul scapă de cărțile pe care nu și le mai dorește, dându-le o destinație nobilă și contribuind la reciclarea acestora.

Pentru a putea însă să se bucure de toate avantajele, proprietarul trebuie să aleagă un cumpărător de încredere și cu experiență. Un exemplu este anticariatul CumparCarti.ro, ce se află de mulți ani pe piață. Anticarii de aici fac ridicări gratuite din toată țara, iar persoanele care locuiesc în București și Ilfov vor primi rapid vizita acestora.

Un avantaj important oferit de acest anticariat vine chiar din anunțul său „cumpărăm cărți vechi și noi”, ce reprezintă o garanție că sunt achiziționate atât cărți de valoare, peste care timpul și-a lăsat amprenta și care sunt mai rare, la ora actuală, cât și volume care se pot regăsi și pe rafturile librăriilor. Așadar, dacă un posibil vânzător are în biblioteca sa cărți tipărite în urmă cu mai multe decenii, dar și unele cumpărate de curând, le va putea vinde la un loc către anticari.

Primul pas care trebuie făcut în procesul de vânzare a cărților către anticariat este identificarea volumelor respective. Acestea trebuie să fie într-o stare bună, fără pagini rupte sau mâzgălite, cu coperte în stare bună și fără urme de uzură excesivă. Ulterior, va fi contactat anticariatul CumparCarti.ro, căruia i se va aduce la cunoștință câte volume se dorește a fi vândute și se stabilește întâlnirea cu anticarii.

Urmează ca reprezentanții anticariatului să se prezinte la locul cu pricina pentru o evaluare a cărților, iar dacă vânzătorul este de acord cu prețul care i se propune, vânzarea poate avea loc imediat.

În concluzie, alegând să vândă cărțile nedorite către un anticariat de încredere, vânzătorii se vor alege cu multe avantaje, printre care acela că vor obține bani din această tranzacție, bani pe care îi pot investi în alte cărți fizice sau în cărți digitale, după bunul plac.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Singura țară din lume care nu are semafoare! Iată ce reguli au de respectat cetățenii
24/11/2024 17:31

Singura tară din lume care nu are semafoare este Bhutan. Gandul că o tară intreagă ar putea functiona fără semafoare pare aproape ireal, dar in Bhutan acest lucru a devenit posibil. Iată ce reguli au de ...

Controverse privind calitatea hârtiei buletinelor de vot. „E proastă. Trec ștampilele!”
24/11/2024 12:26

 Mai multi alegători din Iasi au reclamat calitatea slabă a hartiei buletinelor de vot, care pare să fi provocat probleme in momentul votării. Conform declaratiilor unor cetăteni, hartia este subtire, ...

Cutremur în Vrancea, în ziua votului. Update: Al doilea seism, la nici două ore după primul
24/11/2024 11:02

 Update: Un al doilea cutremur a avut loc duminică dimineaţa in Vrancea. Cel de-al doilea cutremur, cu magnitudinea de 3,5, s-a produs la ora locală 08:43, in judeţul Vrancea, la adancimea de 64,5 kilo ...

Țara care tocmai a descoperit că stă pe un zăcământ de aur de peste 80 de miliarde de dolari
23/11/2024 14:50

 Geologii au identificat peste 40 de filoane noi de aur situate la mai putin de 2.000 de metri sub pămant, in mina de aur Wangu din regiunea Pingjiang, ceea ce a adus resursele totale de aur din zona cent ...

Fostul procuror șef Valentin Iordan, condamnat la trei ani cu suspendare, după ce a fost prins beat pulbere la volan
21/11/2024 15:30

 În primă instantă, Valentin Iordan fusese condamnat cu suspendare. În apel, fostii colegi ai acestuia au cerut o pedeapsă cu executarea in regim de detentie. Putin a lipsit ca magistratii C ...

Un film de Crăciun, primul în topul încasărilor din week-end. BIletele au adunat aproape 35 de milioane de dolari
18/11/2024 11:51

„Red One”, o comedie de acţiune de Crăciun cu Dwayne „The Rock” Johnson in rolul şefului securităţii lui Moş Crăciun, a obţinut incasări de 34,1 milioane de dolari in cinematogr ...

O navă de croazieră oferă o călătorie de 4 ani în jurul lumii pentru a „scăpa” de politică și de noul preşedinte
18/11/2024 10:16

O navă de croazieră oferă o călătorie de 4 ani in jurul lumii pentru a „scăpa” de politică si de noul preşedinte Compania de croazieră Villa Vie Residences a oferit rezidentilor americani ...

VIDEO Daneza Victoria Kjaer Theilvig a câștigat Miss Universe 2024. Cine a reprezentat România
17/11/2024 11:13

      Victoria Kjaer Theilvig   Victoria Kjaer Theilvig din Danemarca a fost incoronată sambătă seară Miss Universe 2024. Este prima daneză din istorie care caşt ...

Cum arată vestiarul naționalei din Kosovo, după ce echipa a părăsit Arena Națională. Imagini
16/11/2024 10:51

    Vestiarul jucătorilor din Kosovo arată dezolant, după ce jucătorii au părăsit Arena Natională. Reamintim că jucătorii kosovari au iesit de pe teren la indemnul căpitanului Amir R ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei