Zece evadări care au intrat în legendă

Să zacă în spatele gratiilor și să se resemneze trăind în fundul unei celule nu era pentru ei. De-a lungul istoriei, numeroși deținuți și-au pus mintea la contribuție pentru a imagina evadări ingenioase și curajoase. Câteva au intrat în istorie.

O scară ascunsă în plăcintă
Închis la Vincennes în 1643 pentru că a complotat contra lui Mazarin, ducele de Beaufort a avut nevoie de cinci ani pentru a evada. La Rusaliile din 1648, după ce a mituit un slujitor, ducele a primit o apetisantă plăcintă. Doar că în interior erau două pumnale, un căluș și un fir de mătase care să-i poată servi drept scară.

Ducele nu s-a mulțumit cu primitul plăcintei. A profitat de statutul său de deținut extraordinar pentru a le da vin gardienilor, care, evident, au băut prea mult.

Așa că a reușit să se sustragă atenției lor și a trecut dincolo de gratii.

Extraordinarele aventuri ale lui Jean Henri Latude

Celebru pentru numeroasele sale evadări, francezul Jean Henri Latude și-a petrecut 35 de ani în spatele gratiilor. El a reușit să scape de trei ori: în 1750, în 1756 și în 1765.

Prima dată a făcut-o chiar când era însoțit de gardieni - poate un pic neatenți - în timpul plimbării zilnice, când a pretins că este în căutarea unui preot. Nu i-a trebuit decât un pic de tupeu.

Pentru a doua evadare s-a pregătit mai mult. Împreună cu un tovarăș de celulă, a scăpat de la Bastilia făcându-și un fel de scară cu ajutorul unor veșminte și a unor așchii din lemnele pentru încălzit (scara este expusă la Muzeul Carnavalet din Paris). În paralel, cei doi au tăiat gratiile de la șemineu, care le barau calea spre libertate. Le-a luat un an și jumătate. La 25 februarie 1756, a venit momentul. Au urcat pe horn până la vârful unui turn, apoi au coborât cu ajutorul scării până la o spărtură. Acolo, în plină iarnă, cei doi au săpat o ultimă gaură în perete. Și-au regăsit libertatea. O libertate care, însă, nu a durat prea mult.

Închis din nou, Latude va scăpa pentru a treia oară de data aceasta de la închisoarea Vincennes, profitând de o ceață deasă, în timpul plimbării zilnice.

Latude, care a primit educație militară, dar în cele din urmă s-a făcut scriitor, a dus o viață aventuroasă. A ajuns în închisoare pentru că, în încercarea de a intra în grațiile marchizei de Pompadour i-a trimis în secret o cutie cu otravă și apoi a informat-o despre un presupus complot care ar fi vizat uciderea ei. A sperat că în felul acesta va obține bani ca recompensă de la marchiză, numai că farsa a fost descoperită și marchiza nu a apreciat deloc umorul situației, trimițându-l la Bastilia.

După ce Latude a evadat a treia oară, a fost prins din nou și trimis într-un azil de nebuni, de unde a fost eliberat în 1777 cu condiția să nu mai iasă din orașul său natal. A rămas însă în Paris și a fost din nou închis. O anume doamnă Legros a devenit interesată de el, după ce i-a citit unul din volumele de memorii, și a făcut în așa fel încât i-a obținut eliberarea în 1784.

A murit faimos și bogat, în 1805.

Nu măturați celula libertinului!
Comportamentul libertin l-a băgat în închisoare, în 1775, pe celebru Casanova, în închisoarea Piombi din Palatul Dogilor de la Veneția. Numele închisorii vine de la particularitatea ei de a fi acoperită cu plăci de plumb, care lăsau să treacă frigul iarna și amplificau căldura vara. Erau condiții foarte dure pentru deținuți. Casanova și-a făcut un plan de evadare. A înțeles că trebuie să ajungă de acolo, de sus, la etajele inferioare, unde se aflau birourile cancelariei. Prin urmare, trebuia să străpungă podeaua celulei, ceea ce începe să facă, cu ajutorul unui soi de lance pe care reușește să și-o improvizeze dintr-o bucată de marmură.

Pentru ca paznicii să nu-și dea seama că strânge așchii de lemn din podea, îi face să creadă că praful îi atacă plămânii și îi roagă să nu-i măture celula. Și totuși, când era aproape să ajungă de final cu proiectul său, este mutat din celulă. Imediat, planul îi este descoperit. De-acum este strict supravegheat. Dar reușește totuși să poarte o corespondență ingenioasă (cu unghiile proprii pe post de peniță și cu suc de mure pe post de cerneală) cu vecinul său de celulă, un preot renegat. Reușește să-l convingă să facă el o gaură prin tavanul comun, prin care, câteva săptămâni mai târziu, Casanaova reușește să evadeze.

Ia-mi locul!
La începutul secolului al XIX-lea, contele de Lavalette a fost condamnat la moarte pentru conspirație împotriva statului și uzurpare de funcții. Soția sa, care venise să-l viziteze în închisoarea Tuileries, l-a convins să se îmbrace în hainele ei și să fugă.

Era în ajunul executării sentinței. Lavalette iese din celulă îmbrăcat cu o fustă lungă neagră, pelerină roșie tivită cu blană, mănuși albe, o pălărie cu pene lungi în timp ce pe față își ține o batistă, ca și cum ar plânge... Planul a funcționat de minune, iar soția va scăpa doar cu o lună de detenție.

Această scenă a evadării a fost imortalizată pe un basorelief de la mormântul lor din cimitirul Père-Lachaise.

Foto: commons.wikimedia.org
Evadare în masă
Filmul „Marea evadare” (1963) cu Steve Mc Queen s-a inspirat dintr-un fapt real. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, într-un lagăr de prizonieri de lângă Sagan, în Polonia, prizonierii din forțele aliate au săpat trei tuneluri, botezate Dick, Harry și Tom. Dacă unul dintre ele era descoperit, măcar mai rămâneau două de rezervă.

 

La 9 metri sub pământ, câteva sute de oameni au săpat cu rândul, au pompat aer, au depozitat pietrele și au transportat discret afară, sub haine, pământul săpat. Alții au avut grijă să creeze diversiuni pentru gardieni, să organizeze întâlniri sportive, jocuri, în timp ce în barăci unii pregăteau documente false.

În noaptea de 24 spre 25 martie 1944, a fost descoperit tunelul Tom, iar prizonierii au decis să iasă prin tunelul Harry, care avea 100 de metri lungime. Doar că celălalt capăt al tunelului nu ieșea în pădure, cum calculaseră deținuții, ci dădea între gardul lagărului și copaci. Dacă paznicul din turn se întorcea, îi vedea pe evadați.

66 de oameni au reușit în cele din urmă să iasă înainte ca unul dintre ei să dea față-n față cu o santinelă. Dintre evadați, numai trei au reușit să-și regăsească libertatea. Iar dintre cei prinși, 50 au fost executați.

Să învățăm limbi străine
Limbile străine - o chestiune importantă. Generalul Henri Giraud a fost închis la 19 mai 1940 în fortățeața Konigstein, nu departe de Dresda. Era un ostatic prețios pentru germani. Dar militarul nu avea de gând să rămână acolo și a pus la cale un plan minuțios de evadare.

Generalul a profitat de timpul pe care îl avea în captivitate pentru a învăța germana și, mai ales, pentru a o vorbi fără accent.

Pachetele pe care le primea conțineau adesea surprize bine ascunse. De pildă, pe fundul unei conserve, un cârlig de oțel, mersul trenurilor, o ramă de ochelari etc.

În acest timp, cu ajutorul unor bucăți de sfoară, recuperate de ici-colo, generalul și-a făcut o coadă de 45 de metri lungime.

Soția i-a trimis la un moment dat un tort în care a găsit niște foi cu planul detaliat al evadării sale.

Când a venit ziua, generalul Giraud a reușit să coboare zidul cu ajutorul corzii, și-a ras mustața, apoi, cu ajutorul mai multor complici și schimbându-și de mai multe ori înfățișarea, a ajuns într-un final în Franța.

Zidurile Alcatrazului pot fi totuși trecute?
În zilele noastre, Alcatraz este una dintre destinațiile turistice preferate din San Francisco. Închisoarea este vestită pentru zidurile sale de nepătruns, cu atât mai mult cu cât este situată pe o insulă. 36 de deținuți au încercat să evadeze: în cel mai bun caz au fost prinși din nou, în cel mai rău caz, au murit înecați.

Totuși, pentru trei deținuți evadarea ar fi fost un pariu câștigat, în 1962. Poate că cei trei au avut și un pic de noroc. În 1962, Frank Morris și frații Clarence și John Anglin au săpat un tunel prin ziduri, în jurul gurilor de ventilație, cu ajutorul unor linguri pe care le-au ascuțit. La 11 iunie au așezat în paturile lor trei false capete făcute din hârtie cărora le-au lipit și propriul păr, pentru ca gardienii să aibă impresia că sunt la locul lor, atunci când își făceau rondul.

A doua zi, în golf n-a fost găsită decât pluta pe care și-o improvizaseră. S-au înecat în ocean? Niciun cadavru n-a fost găsit. Le-a reușit lovitura? Familia Anglin a declarat că a primit telefoane ciudate și felicitări de Crăciun în anii care au urmat evadării. În 2018 a fost făcută publică o misterioasă scrisoare. Unul dintre cei trei evadați, grav bolnav, și-ar fi exprimat dorința de a primi îngrijiri medicale. Investigațiile au fost relansate. Fără urmări până în prezent.

Pe fereastra din biroul judecătorului
O spectaculoasă evadare a avut loc la Nisa, în 1977. La 10 martie, Albert Spaggiari, care cu un an mai înainte dăduse un jaf de 50 de milioane de franci la o bancă, a fost scos din celulă pentru a compărea în fața unui judecător de instrucție. Cunoștea bine biroul, pentru că mai fusese audiat acolo de 17 ori.

Planul a fost simplu: la ora 17:00 fix, gangsterul trebuia să sară pe fereastră. Pentru a se ridica de pe scaun, după ce fusese audiat două ore, trebuia să-l facă pe magistrat să creadă că are ceva să-i arate. A fost ocazia de a-și lua avânt, a sărit pe ferească și a căzut pe plafonul unei mașini. Un complice îl aștepta pe motocicletă.

Albert Spaggiari n-a fost niciodată prins din nou și nici proprietarul mașinii care i-a servit drept pistă de aterizare improvizată.

Luați cu elicopterul din curtea închisorii
La 27 februarie 1981, Franța cunoaște prima sa evadare pe calea aerului. Doi gangsteri, Daniel Beaumont și Gérard Dupré, închiși pentru jafuri și luare de ostatici, părăsesc închisoarea Fleury-Mérogis direct la bordul unui elicopter care i-a luat de pe terenul unde jucau fotbal!

Complicii celor doi s-au dat drept oameni de afaceri care trebuiau să meargă până la Orléans. Odată aflați în aer, l-au obligat pe pilot, cu arma la tâmplă, să meargă la închisoarea Fleury-Mérogis. Gardienii, neînarmați, cu privit neputincioși cum cei doi deținuți dispar de pe terenul de fotbal în 30 de secunde!

Cei patru au mers apoi cu elicopterul până la o periferie a Parisului, de unde au fugit cu ajutorul a două mașini.

Au ieșit chiar pe poarta principală
Uneori pentru marile evadări e suficient să ai tupeu. În 2001, trei corsicani au reușit să iasă din închisoarea Borgo chiar pe poarta principală. Fără arme, fără violență.

Cum au făcut? Un complice le-a redactat un ordin fals de punere în libertate, pe care l-a trimis prin fax închisorii dintr-un hotel din Aix-en-Provence. A fost modificat doar numărul de telefon de pe antet pentru a înșela vigilența gardienilor. Administrația penitenciarului nu s-a prins de înșelătorie decât cinci zile mai târziu, când fugarii erau deja departe..

(sursa: Ouest-France)