ASTĂZI se redeschide circulația pe Transfăgărășan
Dimensiune font:
Miercuri, începând cu ora 8.00, se deschide circulația pe Transfăgărășan, DN7C, între Piscul Negru (km 104) și Cabana Bâlea Cascadă (km 130+800).
„Pe acest sector de drum, aflat la mare altitudine, circulația va fi permisă doar pe timpul zilei (între orele 7.00 – 21.00), iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul va fi închis temporar, până când vremea va permite redeschiderea drumului în condiții de siguranță.
Pentru a vă putea bucura de frumusețea acestui drum unic în lume este recomandat să circulați cu atenție și să respectați restricțiile impuse.
Este important să acordați o atenție suplimentară atunci când circulați pe acest drum, având în vedere că anul acesta a crescut numărul urșilor care se deplasează și chiar staționează pe partea carosabilă.
Pentru a evita evenimente nedorite este foarte important să nu încercați să hraniți urșii, chiar dacă va aflați în autovehicul și să nu faceți gesturi care ar putea să genereze un comportament agresiv al acestora”, a scris Cristian Pistol șeful CNAIR pe Facebook.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau