Ce spune Adrian Năstase în legătură cu împușcarea ursului Arthur - „Cel mai mare trofeu din Europa. E o exagerare"
Dimensiune font:
Adrian Năstase a reacționat în scandalul legat de împușcarea în România a ursului Arthur.
„Isteria cu împușcarea ursului Arthur (nu putea să-l cheme Ion sau Nicu) a cuprins România și Europa și acoperă scandalul vaccinărilor. Am fost solicitat de diverse televiziuni să comentez dar am refuzat, știind că este inutil. Brigitte Bardot sau ong-uri din țări care nu mai au urși, pentru că i-au împușcat pe toți, ne dau sfaturi despre cum să gestionăm populația de urși din România.
Prin 2003, la o întâlnire la Paris, cu președintele Chirac, acesta înainte de de a aborda temele politice, m-a întrebat de ce noi, în România, împușcăm urși. I-am răspuns că apreciem sfaturile de la prieteni dar se pare că noi știm să gestionăm populația de urși, având peste 6000 de urși (acum probabil s-a ajuns la aproximativ 10000), spre deosebire de Franța, unde ultimii doi urși tocmai fuseseră împușcați, din greșeală. I-am propus să relocam un număr de urși în Franța. Mi-a spus că fermierii francezi ar fi nefericiți.
Nu știu cum a avut loc „extragerea” lui Arthur, dacă s-au respectat regulile sau nu. Lucrurile se vor clarifica. Problema este că prin isteria declanșată de unele ong-uri ecologiste (mai ales din străinătate), vor apărea presiuni legislative interne ce vor determina efecte în lanț. Vânătoarea are ca rezultat, atunci când este rațională, să păstreze un echilibru între populația de urși și arealul în care aceștia trăiesc. Acest areal însuma cam 2,8 milioane de hectare la nivelul anilor ’60. Pe această suprafață erau estimați 4050 de urși în 1968, acum numărul lor este peste dublu în suprafețe despădurite masiv. De ce ne mirăm că în aceste condițîi, ei coboară spre zona de dealuri. Sunt unele zone unde pagubele pe care le produc sunt serioase. În 1986, în Harghita erau 1155 de urși. Pagubele au însemnat 1200 ha pădure cojită, 798 bovine, 75 de cabaline ucise, 602 ovine 39 porcine. În ultimii ani, au fost atacați de urși și au murit între 15 și 20 de cetățeni români, anual. De-a lungul deceniilor, numărul de urși „extrași” a fost între 100-200”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.
Mi-a plăcut gluma cu „cel mai mare urs din Europa”
„Arthur – cel mai mare trofeu din Europa. E o exagerare. Dacă am înțeles bine, blana ursului Arthur are 595 de puncte. Recordul în România a fost cel din 1983, un urs de 687,79 puncte. Și mai sunt vreo 10-12 trofee peste 600 de puncte. Mi-a plăcut gluma cu „cel mai mare urs din Europa”. Recordurile în Europa au fost: Cehoslovacia – 367 pct, Bulgaria 375, Croația 448, Jugoslavia 582. Este vorba, într-adevăr, de un trofeu important dar discutăm doar de trofee din România, celelate nu prea există sau poate le-au împușcat în secolele trecute. Dacă veți merge la Clubul de vânătoare din Paris, veți vedea, la intrare un urs imens, naturalizat. Când m-am uitat la etichetă, am văzut că fusese vânat în România, de un francez, prin anii ’70.
Dacă vreți să vedeți trofee importante de vânătoare de la noi, puteți vizita, pe Valea Prahovei, Muzeul cinegetic de la Posada, pe care l-am modernizat în 2004.
Vă rog să nu vă enervați foarte tare citind aceste rânduri. Mă adresez în special celor din asociațiile „patru piciorușe”. Nu am gândit să le afectez finanțările dar mi s-a părut nedrept că ministrul mediului, Tanczos Barna, să fie pus la zid și lăsat singur în această chestiune”, a mai precizat Adrian Năstase.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau