Cum ne alegem concediul de vara si cum prevenim evenimente neplacute?
Dimensiune font:
Sezonul estival se apropie cu pași repezi, astfel că tot mai mulți români caută deja cele mai bune oferte pentru sejurul de vară. Fiind atâtea opțiuni, uneori e greu de ales cea mai bună variantă, care să acopere nevoile tuturor.
Traian Bădulescu, consultant în turism și purtătorul de cuvânt al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), a explicat pentru Ziare.com care sunt lucrurile la care turiștii trebuie să fie atenți în momentul în care își organizează concediile de vară.
Înainte de toate, punctează că turiștii ar trebui să se orienteze spre o agenție de turism de încredere.
Destinația potrivită
Traian Bădulescu spune că atât destinația în sine, cât și cazarea, trebuie să fie alese în funcție de nevoile turistului. De exemplu, o familie cu copii poate ajunge la un hotel bun, dar axat pe distracție și viață de noapte, pe când un grup de tineri pot ajunge la un resort liniștit, cu locuri de joacă și alte facilități pentru cei mici.
"Să fie foarte atenți la ce destinație își aleg. De exemplu sunt hoteluri destinate adulților, sau hoteluri care mizează mult pe partea de distracție, de club, sau hoteluri mai liniștite pentru familii cu copii. Deci oricât de bun ar fi hotelul, contează foarte mult profilul. Cum Atena e o stațiune mai degrabă pentru familii cu copii, sau pentru cupluri care vor liniște, dacă vrei distracție te duci la Nisipurile de Aur sau Sunny Beach. Așa și la noi pe litoral, vrei liniște Jupiter, Neptun, Olimp, Venus, vrei distracție Mamaia, Vama Veche, eventual Costinești, așa mai studențesc. Din nou, dacă e o familie cu copii mici, preferabil și distanțe mai mici. Adică ar putea fi greu să îi ia din prima cu avionul de exemplu în Maldive sau Republica Dominicană pentru că e un zbor destul de lung”, explică purtătorul de cuvânt al ANAT."
Prețurile exagerat de mici - un steag roșu
Traian Bădulescu explică că, în linii mari, dacă prețul unui sejur este prea mic ca să fie adevărat, ar trebui să ne punem semne de întrebare. Totuși, punctează că, dacă este vorba despre o agenție de turism serioasă, ar putea fi vorba despre un parteneriat cu anumite unități de cazare, iar în acest caz prețurile sunt mai avantajoase.
”Dacă oferta are un preț prea mic la o agenție de turism mare, sau cunoscută, nu e o problemă. Sunt anumite agenții mari care au contracte avantajoase cu anumite hoteluri pentru că le aduc turiști mulți.Dacă să zicem că hotelul X de pe litoralul românesc practică un tarif de 2.500 de lei sejurul în general și găsești la o agenție la 1.900, e posibil ca acea agenție să le aducă mulți turiști și să aibă un parteneriat special.Dar bine, nu putem vorbi de reduceri exagerat de mari, nu 50% față de prețul mediu al pieței. Dacă e o agenție cunoscută, mare, îi recomand clientului doar să întrebe de două ori înainte de ce prețul este atât de mic.
Dacă vorbim de early booking ai reduceri între 10 și 50%, dar cele de 50% sunt tot așa, la anumite hoteluri cu care au parteneriate speciale. Media e de 30-35% la early booking. Și cele mai mari reduceri sunt la early booking și la last minute”, explică Traian Bădulescu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau