FOTO/VIDEO - Pandemia de COVID a afectat și grădinile zoologice. În lipsa hranei, leii de la Zoo Amsterdam vor fi mutați în Franța
Dimensiune font:
Grădina zoologică Artis din Amsterdam, unul dintre cele mai vechi parcuri de animale din Europa, a anunţat joi că nu va mai putea găzdui lei ca urmare a problemelor financiare cauzate de pandemia de COVID-19.
"A fost o decizie dificilă, pentru că leii fac parte din identitatea grădinii zoologice Artis", a precizat directorul acesteia, Rembrandt Sutorius, într-o declaraţie.
Numărul vizitatorilor a scăzut cu 50% în 2020, iar grădina este închisă în prezent publicului, cu costuri fixe de 60.000 de euro pe zi şi un deficit bugetar acumulat de 20 de milioane de euro, a precizat spus Sutorius într-un comunicat.
Cei trei lei găzduiţi de Artis (două femele şi un mascul) vor călători la mijlocul lunii februarie spre o grădină zoologică din Franţa unde se vor bucura de mai mult spaţiu decât la Amsterdam.
Parcul a precizat că nu există nicio şansă ca aceşti trei lei să revină după sfârşitul pandemiei, însă nu a exclus varianta ca grădina zoologică să mai găzduiască lei pe viitor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau