Gripa aviară a făcut ravagii printre pinguini
Dimensiune font:
Cel puţin 28 de pinguini au murit de gripă aviară în colonia de pe plaja Boulders din Cape Town, o populară atracţie turistică şi un important loc de reproducere a speciei în Africa de Sud, generând motive de îngrijorare pentru viitorul acestei specii şi a altor păsări acvatice. David Roberts, medic veterinar în cadrul Fundaţiei pentru conservarea păsărilor din regiunile de coastă din Africa de Sud, a spus că cel puţin 28 de exemplare dintre cei circa 3.000 de pinguini din colonie au murit din cauza acestei boli de la mijlocul lui august.
„Gripa aviară a fost confirmată al 14 pinguini africani începând cu jumătatea lui august”, a spus Roberts adăugând că cel puţin alţi 14 pinguini au fost infectaţi, dar nu au fost testaţi pentru virus.
Este o continuare a focarului care a apărut anul trecut şi care afectează mai multe specii de păsări acvatice, iar în prezent suntem destul de îngrijoraţi întrucât numărul pinguinilor infectaţi şi care mor din cauza acestei boli este în creştere.
Autorităţile sud-africane din domeniul mediului au precizat pe 16 septembrie că această tulpină de gripă aviară înalt patogenă este similară cu cea detectată anul trecut la o gamă largă de păsări acvatice sălbatice, printre care cormoranul şi rândunica de mare.
Potrivit lui Roberts, cercetătorii monitorizează situaţia întrucât nu este clar cum va evolua focarul.
„Întrucât virusul este contagios între păsări, facem tot posibilul să reducem încărcătura virală şi rata de transmitere între pinguini”, a declarat Alison Kock, biolog marin în cadrul Parcurilor naţionale sud-africane.
Pentru a identifica şi a îndepărta păsările bolnave din colonie, cercetătorii sud-africani realizează teste sau pun diagnosticul pe baza simptomelor, a precizat Roberts. Păsările bolnave sau moarte sunt apoi eutanasiate şi incinerate în încercarea de a reduce răspândirea bolii.
„Nu există aproape niciun risc pentru oameni, dar îi rugăm pe vizitatorii coloniei să se dezinfecteze pe picioare întrucât există posibilitatea de transmitere între diferite colonii de păsări acvatice precum şi în ferme de păsări”, a spus Kock.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau