Locul unde se află cea mai mare grădină suspendată din lume
Dimensiune font:
În comuna Rozzano, situatã la periferia oraşului italian Milano, se gãseşte cea mai mare grãdinã verticalã din lume, fiind amenajatã pe faţada unui centru comercial, unde ocupã o suprafaţã de 1.262,85 metri pãtraţi. Graţie acestei performanţe ea a fost inclusã recent în Guinness Book, noteazã 7sur7.be.
Grãdina verticalã din Rozzano cuprinde 44.000 de plante, ce fac parte din peste 200 de specii. Grandioasa faţadã vegetalã, inauguratã în anul 2010, a fost conceputã de arhitectul Francesco Bollani în colaborare cu un cabinet de arhitecturã din oraşul francez Montpellier.
„Am avut nevoie de un an pentru a aştepta ca plantele sã creascã într-o serã şi de 90 de zile pentru a le monta pe faţadã. Este vorba de o metodã foarte rapidã şi practicã, pentru cã am folosit mici recipiente metalice. A semãnat puţin cu a construi un mare joc Lego”, a explicat arhitectul Francesco Bollani pentru AFP.
Grãdina poate sã se menţinã într-o stare bunã datoritã prezenţei muşchiului de turbã de Chile, o spumã vegetalã care permite acumularea de apã, garantând creşterea plantelor, chiar şi în absenţa solului. Aceastã faţadã de verdeaţã are virtuţi estetice, dar şi practice, ea contribuind la izolarea termicã a centrului comercial. Grãdina verticalã garanteazã şi o reducere a consumului de energie, absoarbe dioxidul de carbon şi reduce zgomotul de fond.
Grãdina din Rozzano a doborât precedentul record mondial, care aparţinea oraşului Madrid, unde se aflã o grãdinã verticalã ce are 844,05 metri pãtraţi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau