Povestea Deltei Siretului
Dimensiune font:
Zaga Zaga a fost un vis frumos ce a început să prindă contur în urmă cu aproape trei ani de zile. De când se știe, Francesca Radu a mers împreună cu părinții săi în Delta Dunării și toate vacanțele și concediile și le petreceau în natură. Lângă Focșani, locul de unde se trag, la vreo 20 de kilometri de oraș, curgea Siretul, iar malurile lui, ce străbat pădurea Doaga, păreau un colț de rai. Cu un asemenea peisaj, nu a fost greu ca visul să încolțească în sufletul și inima părinților Francescăi, iar când au realizat că nu e imposibil, s-au apucat de treabă. Știau că se înhamă la o muncă foarte grea, însă visul nu le dădea pace. Au concesionat o bucată de pământ de la stat, au dragat zona, au construit canale navigabile, insulițe de pământ și un complex turistic, căruia i-au spus Zaga Zaga. Restul, faună și floră erau din belșug.
An de an s-au extins, au dezvoltat potențialul turistic al zonei, iar azi pot spune că au creat un adevărat paradis: o fermă piscicolă cu crapi, păstrăvi și sturioni, case plutitoare, bungalow-uri, iurte, cherhana, o piscină imensă și chiar un parc de aventură.
Zaga Zaga a devenit în foarte scurt timp unul dintre cele mai frumoase locuri din țară, al cărei peisaj îți taie răsuflarea și ale cărui servicii de ospitalitate concurează cu cele ale hotelurilor de cinci stele.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau