Prețurile din Mamaia, mai mari decât în Bulgaria și Creta. Stațiunile de pe litoralul românesc sunt pline de turişti
Dimensiune font:
Este vârf de sezon la mare, iar stațiunile de pe litoral sunt pline de turiști. Este și perioada cu prețurile cele mai mari, chiar și cu 30 la sută. Mamaia conduce în topul tarifelor.
În ciuda prețurilor mari plajele sunt pline. Sunt 150.000 de turiști în stațiunile estivale, dar reprezentanții din industria turismului spun că numărul real este mult mai mare, chiar dublu, faţă de cel raportat de unităţile hoteliere. Mulți turiști sunt cazați la rude, prieteni și particulari.
Suntem în vârf de sezon estival, când cu greu mai găsești locuri la hoteluri sau în parcări deși un sejur costă la fel sau... chiar mai mult că în Grecia.
Hotelurile din Mamaia Nord bat un nou record, la capitolul tarife. Dar, indiferent cum e vremea, marea rãmane destinația principala pentru zeci de mii de turiști. Li s-au alăturat și mulţi dintre cei care, în alți ani, își făceau vacanțele în stațiuni din alte țări. Hotelierii se pregătesc pentru cea mai aglomerată perioada din sezon.
În cel mai aglomerat weekend au de lucru și salvamarii. În această seară, pe o femeie de 50 de ani au scos-o fără suflare din mare, pe plajă din Mamaia Nord. Iar un turist de 36 de ani a care a sărit în mare de pe un dig din Eforie Nord nu şi-a mai simțit mâinile şi picioarele și a fost dus de urgență la spital.
Și în Mamaia, 2 persoane au fost scoase de salvamari conștiente din mare. A avut noroc și o adolescentă de 14 ani, care se aventurase în larg la Costinești.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau